Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poker bugetar

Publicat in Dilema Veche, marți 1 februarie 2000 ·

Cererile sindicatelor profesorilor au aruncat în aer subtilele calcule bugetare proiectate de premierul Mugur Isărescu. S-a ajuns astfel la negociere nu între ministere, cum ne-am fi aşteptat, ci între partidele care stăpînesc ministerele. Sub ochii şefului lor, miniştrii s-au văzut împărţiţi în tabere partinice. Nostalgici după vremurile în care aveau şi prim-ministru şi ministru de Finanţe şi deţineau pîinea şi cuţitul, deşi nimeni nu îi contrazicea, ţărăniştii au susţinut sus şi tare că este nevoie de 4% pentru învăţămînt. Firesc era să se ia de la democraţi. La rîndul lor, aceştia au spus că Ministerul Educaţiei aparţine PNŢCD, drept urmare ţărăniştii să-şi bată capul cu problemele din domeniu aruncînd pisica moartă înapoi, de unde a aterizat pînă la urmă, odată cu oalele sparte, în capul suprasolicitatului Decebal Traian Remeş. Încercînd să salveze aparenţele, Mugur Isărescu a executat un exerciţiu de impunere a autorităţii şi a organizat întîlnirea de mediere nu la vilele de la lac, cum era cutuma, ci chiar la Palatul Victoria. Ca nişte jucători de poker rătăciţi cu treburi prin politică, negociatorii partidelor au avut fiecare o strategie simplă: cerem cît mai mult ca să avem de unde ceda. Compromisurile la care au ajuns, atît de complicate încît nici ei nu le-au priceput prea bine, l-au făcut pe Ministrul Agriculturii să anunţe victorios că MEN va primi trei nouăzeci şi ceva la sută, adică aproape patru, adică aproximativ legal.

Concluzii serioase după bîlci Demult nu am mai întîlnit prin presă relatări trepidante despre urmăririle şi supravegherea la care ziariştii îi supun pe liderii coaliţiei atunci cînd aceştia se adună să pună ţara la cale. Au reintrat în forţă pe scena politică organismele de conducere colectivă care funcţionau pe vremea guvernului Ciorbea. În locul puterii reale a premierului au căpătat o oarecare putere de decizie mecanis

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Explozie într-un poligon militar din Vâlcea: Patru elevi și un instructor, răniți

HotNews acum 21 minute
Incidentul a avut loc în poligonul Goranu, județul Vâlcea în timpul executării unei ședințe de confecționare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu exploziv real. „Patru elevi și un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Eurial Invest, livrează peste 550 de maşini către Grupul Cris-Tim

Mediafax acum 2 ore
Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS şi Opel îşi consolidează divizia de B2B semnând un parteneriat de un an şi jumătate cu Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din România. Astfel, o

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 26 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Orban, după ce a vorbit cu Putin la telefon: Noi am propus un armistiţiu de Crăciun, dar Zelenski l-a respins. Kievul spune că nu a existat o astfel de discuție

HotNews acum 3 ore
Viktor Orban a avut o conversație telefonică, miercuri, cu președintele rus Vladimir Putin, în care au discutat despre situația din Ucraina. Premierul maghiar spune că ulterior i-a propus lui Volodimir Zelenski un armistițiu „de Crăciun”, însă acest

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°