Internet? Moft! E-mail? Să fim serioşi! Să ne slăbească dumnealor cu asemenea fantezii tehnologice. La noi există (şi încă de multă vreme) mijloace de informare şi de comunicare mai eficiente şi mai rapide, care pe deasupra au şi avantajul că sînt mai simpatice. Cît despre impact, să nu mai vorbim... Cine nu-şi aminteşte de unele figuri de gazetari din schiţele lui Caragiale? Unul avea "surse" peste tot, inclusiv în Consiliul de Coroană, şi putea anunţa "în premieră" orice ştire, altul îşi confecţiona "noutăţile" în Cişmigiu... În societatea românească burgheză şi urbană care tocmai se năştea, informaţia de presă începea să circule precum bîrfa cu vecinele la gard ("ai auzit, soro?..."). Modelul rural al vorbei răspîndite din om în om se suprapunea, nu fără o oarecare perfidie, peste mijloacele instituţionalizate de difuzare a ştirilor. Modernitatea aducea cu sine o adiere de societate de masă în care zvonul îşi găsea un loc bun şi profitabil. Şi nu mai sîntem atît de naivi ori de manipulabili încît să vedem în gazetarii lui Caragiale doar "satirizarea moravurilor presei burgheze", nici să-i condamnăm pentru practicile lor deloc conforme cu noţiunea aceea pe care astăzi tot ziaristul ori politicianul român o scoate din buzunar la ocazii, deontologia... Pur şi simplu, ce mai încoace şi încolo, Caracudi & co. (dar putem pentru ca să spunem Caragiale, Frédéric Damé & co.) descopereau cu voluptate piaţa ştirilor, constatau că informaţia se vinde şi se cumpără. Putem noi să le reproşăm, de la înălţimea principiilor anglo-saxone de astăzi, că informaţia trebuie verificată din cel puţin două surse înainte de a o publica? Noi, care citim în ziare că fix pe 15 ianuarie va fi cutremur şi credem? Nu putem. Sigur, între timp lumea a evoluat, presa aşijderea, iar zvonul îşi are propria sa sociologie, cu teze de doctorat şi cu studii aplicate. Mai mult decît atît, comunismu