"Adevărata putere, scrie tânărul erudit Balotă, se află în puterea fără glorie, în puterea ascunsă, în fecunditatea tăinuită. Nimic manifest, sămânţa este îngropată adânc. În somnul seminţei e puterea fără glorie. Însăşi pasivitatea ei e rodnică. Secerişul, gloria târzie a seminţei de dincolo de orizontul ei. Sămânţa e puternică în timpul agoniei sale subterane". Aceste note, ce pot fi considerate un manifest indirect, sunt scrise în ianuarie 1955 şi fac parte din jurnalul intitulat simbolic "Caietul albastru" (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998), alcătuit din două volume ce cuprind doi timpi: Timpul mort (1954-1955) şi Remember (1991-1998). Primul segment de timp - '54-'55 este calificat "mort" evident şi pentru că "se desfăşoară" în absenţa unei libertăţi sociale, într-o teroare permanentă, ubicuă, cu riscul de a fi "închis", nimicit fizic, - teroare ce face, totuşi, posibilă libertatea, mai exact: o anume libertate. Libertatea de a te exprima, - formă ce exclude, bineînţeles, şansa de a publica manuscrisele personale. Libertatea de a fi, de a te împlini prin cultură, - o libertate limitată pe de o parte, iar pe de alta - purtând şi ea stigmatul terorii; libertatea de a-ţi topi tinereţea în biblioteci, printre rafturi cu cărţi, printre volume rare. Libertatea de a iubi. E de la sine înţeles că în toate aceste "modalităţi" de concretizare a libertăţii, mai exact: de manifestare a acesteia, e prezentă până la saţiu sufocarea, pretutindeni resimţită de un cărturar ce-şi savurează în intimitatea-i livrescă "puterea fără glorie", făcându-şi aproape un titlu de nobleţe din ea. Scriind despre "o neînsemnată şi trecătoare migrenă", precum Montaigne - despre colicile sale renale, Nicolae Balotă îşi notează meditaţiile pe marginea jurnalului ţinut în acel an "sumbru", "de plumb", aş zice, fiind frământat de problema amestecului de adevăr şi ficţiune di