Am fost la Tescani. A doua oară. Încă de prima dată, din momentul când am vizitat "Casa memorială" - impregnată de atmosfera artei şi a marii iubiri a lui George Enescu pentru pământul Moldovei şi pentru "Maruca" - şi am citit ce era reprodus acolo, pe perete, m-am decis să scriu ceea ce urmează mai jos. Am revenit a doua oară, după câteva luni, în primul rând ca să mă pătrund mai bine de tot ce pluteşte în aer acolo (aici, unde scriu!) şi să capăt forţa - ca Anteu, în contactul cu un pământ binecuvântat, mustind de frumuseţe şi de emanaţiile unei ascunse pasiuni - de a-mi depăşi sfiala în faţa bănuitelor contra-argumente a uimirii muzicologilor, poate a condescendentului zâmbet din partea specialiştilor enescoizi sau a unor rezistenţe absurde. Leit-motiv: "Ultime dorinţe..."1. Sfiala odată învinsă, am găsit puterea de a crede ferm, că nu mă înşel şí de a o spune răspicat: George Enescu trebuie să revină, aşa cum a dorit-o, dacă nu s-a putut pe, măcar în pământul Moldovei şi anume, aşa cum a cerut-o şi iubita lui "Ma princesse", la Tescani, împreună cu ea. "Subsemnatul [...] doresc să...".

Apreciez că este o temă de mare actualitate. De ce "de actualitate" şi chiar "mare"? Poate că însăşi întrebarea sau îndoiala din subtext ar trăda o anumită concepţie despre ce se (mai) consideră "de actualitate", o mentalitate relativă la ierarhizările şi sedimentările stereotipizate din conştiinţa noastră colectivă, devenită "tradiţională" ori poate manipulată să fie astfel, prin diversele "documente de partid", manuale vechi şi noi, prin mediatizări, declaraţii peremptorii ale unor "factori de răspundere" sau lideri de opinie, sofisme proferate cu aplomb ale unor gurù calpuzani.

A devenit "de actualitate" mai ales ceea ce trăim material - frig, foame, sărăcie, nivel de trai lamentabil, salarii mizere şi pensii ruşinoase, imagini porno sau tip "Pl