Teatrul Naţional din Bucureşti şi-a chemat publicul să-i spună un fel de poveste tragi-comică: povestea vieţii celebrului actor american John Barrymore, scrisă în 1996 de William Luce, tradusă de Dana Lovinescu şi adaptată de Radu Beligan şi Liviu Dorneanu. Povestea este pusă în scenă de regizorul Gelu Colceag, oferindu-i actorului Ştefan Iordache şansa unui one-man-show, iar sieşi, posibilitatea de a reveni, după mulţi ani, la profesiunea sa de bază, adică aceea de actor. Decorurile montate pe scena Amfiteatru a Naţionalului îi aparţin lui Puiu Antemir. Se sugerează de la început că s-a apelat la procedeul de "teatru-n teatru", mai ales prin cortina special montată, care atrage atenţia aproape în mod ostentativ, pentru că Amfiteatru nu are cortina tradiţională, ca la scena à la italienne. Decorul lui Puiu Antemir are deopotrivă forţa esteticului şi eficienţa concretului: fin, cu multe detalii încărcate de semne, dezvoltat pe multe planuri - masa de machiaj a actorului; decorul shakespearean, "teatru în teatru", scaunul victoriei sau al neputinţei sau, cu alte cuvinte, tronul lui Richard al III-lea; elemente ale vieţii intime care sînt "însufleţite" de amintiri. Şi funcţionează impecabil, fiind mereu "mînuit" de tot felul de sfori, ca în teatrul de păpuşi. Costumele sînt semnate Janine, coregrafia - Roxana Colceag, iar muzica pune în valoare stilul inconfundabil - atunci cînd este vorba de muzică de scenă - al lui Nicu Alifantis. Avem, una peste alta, cam toate datele, clare de la început, care să asigure un succes.

Textul lui William Luce, care l-a avut ca protagonist în anul premierei - 1996 - pe Christopher Plummer la Music Box Theater - este o monodramă construită în jurul biografiei celebrului actor american John Barrymore. Dar este construită cu ştiinţă şi minuţiozitate, cunoscînd avantajele şi riscurile unui one-man-show. Limbajul este mai