Profesoara Luisa Valmarin, titulara Catedrei de limba şi literatura română de la Universitatea La Sapienza din Roma, cunoscută publicului nostru măcar prin volumul Studii de literatură română modernă şi comparată, apărut în urmă cu vreo doisprezece ani la Ed. Eminescu, a publicat recent în Italia o carte care conţine cîteva din ultimele sale studii de istorie a culturii şi literaturii române, în general comunicări prezentate la diferite congrese internaţionale: Percorsi rumeni (care s-ar putea traduce prin Trasee româneşti), cu o prefaţă de Mihai Zamfir, Roma, Bagatto Libri, 1999. Unele dintre aceste contribuţii ("fruct al unor decenii de studii riguroase, de lecturi savante şi de cercetări personale de arhivă", cum zice prefaţatorul, reputat specialist în materie) reprezintă intervenţii în chestiuni asupra cărora cititorul nostru, sau măcar specialistul în literatură română, are şi alte surse; altele reprezintă contribuţii importante începînd chiar cu informaţia respectivă, pe care o pune pentru prima oară în circulaţie. Autoarea însăşi îşi împarte studiile - în ampla introducere a volumului - în două categorii: cele care pun în evidenţă o cunoaştere timpurie a lumii româneşti în Occident şi cele care, în sens invers, investighează felul în care cultura occidentală a marcat şi a contribuit la dezvoltarea culturii şi literaturii române în formele ei, bineînţeles, specifice.

Din prima secţiune fac parte studii dedicate, de pildă, cruciadei la care participă infantele Don Pedro al Portugaliei, în prima jumătate a sec. al XV-lea, ajungînd cu această ocazie pînă pe malurile Dunării, fapt care a impresionat şi pe cîţiva autori de literatură, spaniolul Gomes dos Santos sau italianul Sabadino degli Arienti de pildă (La crociata valacca di Dom Pedro del Portogallo, p. 27-38) sau figurilor istorice ale unor români, aşa cum îi descriu izvoarele occidentale