Acasa la Emil Bobu nu mai aduce mai nimic a PCR. Mina dreapta a lui Ceausescu a copilarit la Vaculesti. Consatenii sai spun ca desi era foarte sarac, "era premiantul clasei". Ispitit de sfinta curiozitate gazetareasca sa cutreieri judetul Botosani pentru a afla ce motive au avut cu ani in urma locuitorii acestor meleaguri sa se inscrie cu atita entuziasm in colectiv poti avea parte de surprize. Corosiva politica totalitara ne impunea sa credem ca pentru romani colectivizarea a fost o binefacere, a fost chezasia succeselor ulterioare - de renume modial, fireste - ale epocii Ceausescu. Exista insa martori ai acelor vremuri care spun ca lucrurile nu au stat nici pe departe asa. Ca taranii gospodari - nu trindavii, nu lichelele - s-au impotrivit cit au putut ei fenomenului si au refuzat pina in ultima clipa a-si da pamintul la colectiv. Unii au platit cu ani grei de puscarie pentru stoicismul lor si pentru instinctul proprietatii care nu li s-a atrofiat nici pina in zilele noastre. Si poate ca nici n-ar fi triumfat la ei colectivizarea de n-ar fi existat activistii de nadejde ai partidului care sa le-o indese cu anasina, ca pe-o untura de peste. Recrutati indeobste din pleava societatii, vajnicii purtatori de sapca umblau ca trintorii din floare in floare, dar nu pentru a stringe polenul, ci pentru a convinge albinele de avantajele muncii in stup. "N-aveau nici omat in dosul casei" In pleiada aceasta de anonimi lucratori cu mapa un nume rezona pe atunci ca o bataie in toaca: Emil Bobu. La Tudora, la Corni ori la Roma ubicuitatea lui Emil Bobu s-a dovedit hotaritoare, astfel ca tinutul Botosanilor a putut raporta la timp incheiatul colectivizarii. Cine a fost Emil Bobu si cum a ajuns el atit de sus in ierarhia Partidului Comunist am incercat sa aflam zilele trecute direct de la sursa, adica din leaganul copilariei sale, comuna Vaculesti. O sa vi se para ciudat, dar consat