Furturile, tâlhăriile, corupţia, răpirile, violurile, prostituţia, comerţul cu droguri, execuţiile de tip mafiot au devenit în România întâmplări banale. Dacă asasinul Râmaru a ţinut afişul ani în şir, urmaşii săi nu stârnesc decât curiozitatea de-o clipă a cititorului de ziare. Am fost tentat şi eu să acord credit susţinătorilor tezei conform căreia nu criminalitatea n-a crescut în România, ci doar reflectarea acesteia în presă. Naivă iluzie! Statisticile arată exact contrariul: ziarele nu amplifică, ci prezintă selectiv multitudinea de situaţii criminale petrecute într-o singură zi în ţară! De la furtul mărunt al poşetei, în plină stradă, sub privirile impasibile ale trecătorilor, la agresiunea din tramvaie, autobuze şi metrouri, până la cerşetoria combinată cu violenţe bestiale şi la pătrunderile prin forţă ori şiretlic în casele bătrânilor neputincioşi, românii au epuizat toată gama atrocităţilor.

Abia începusem să scriu acest articol, când privirile mi-au fost atrase de unul din nenumăraţii indivizi ce scotocesc zilnic bidoanele de resturi menajere plasate - strategic! - în mijlocul patrulaterului de blocuri în care locuiesc. Situată cam la treizeci de metri de geamul meu, "gheena" respectivă mi se înfăţişează drept un fabulos laborator de studiu al evoluţiei sociale a românilor. Multă vreme, vizitatorii predilecţi ai pubelelor au fost cerşetorii. De câtva timp, au început să se perinde, cu o frecvenţă deprimantă, bătrâni şi femei cu copii în braţe. Dar mai ales tineri echipaţi ca de campanie, prevăzuţi cu traiste, genţi încăpătoare şi saci.

Dar să revin la eroul meu: după ce-a răvăşit cu gesturi experte cele patru pubele şi n-a găsit nimic (concurenţa luase, pesemne, tot ce fusese de luat!), cu o dezarmantă nonşalanţă, a moşmondit în zona fermoarului de la pantaloni şi a urinat îndelung pe recipientele de tip european ce fac, d