Să socotim. La 1 ianuarie 1999, în rezerva de valute a Băncii Naţionale se aflau 1,3 miliarde de dolari. La 1 ianuarie 2000, rezerva crescuse cu 200 de milioane de dolari. Total: 1,5 miliarde de dolari, după ce, în cursul anului 1999, a fost achitat un serviciu al datoriei externe de 2,3 miliarde de dolari. La mijloc nu e nici o alchimie, ci o performanţă a BNR pe piaţa valutară. Dacă la începutul anului 1997, rezerva valutară de la Banca Naţională a României nu depăşea 750 milioane dolari, la sfîrşitul lui '97 BNR deţinea rezerve de valute care însumau 2,6 milioane dolari, plus un stoc de aur de circa 1 miliard de dolari. România ajunsese încă din 1997 la cel mai înalt nivel de după război al rezervei valutare, fapt ce-i conferea un suport puternic de credibilitate internaţională. Un succes important l-a constituit şi faptul că partea cea mai mare a rezervei valutare nu s-a realizat prin împrumuturi externe, ci prin cumpărări succesive de pe piaţa valutară internă. Atît în 1997, cît şi în 1998 şi în 1999. Un rol important în această privinţă l-a avut şi stabilizarea cursului monedei naţionale pe piaţa valutară. Acest succes a fost obţinut în condiţiile liberalizării depline a pieţei valutare şi a cursului de schimb. În acelaşi timp, s-a asigurat funcţionarea normală a pieţei valutare prin intensificarea concurenţei între bănci. Politica monetară, supusă şi ea unor restructurări substanţiale, a evoluat în condiţii noi, specifice economiei de piaţă. Au fost liberalizate dobînzile, s-a renunţat la subvenţionarea mascată a economiei prin credite bancare direcţionate, cu costuri sub nivelul pieţei, a încetat amestecul puterii legislative şi al puterii executive în activitatea de emisiune monetară. În 1999, a fost resimţită îmbunătăţirea balanţei de plăţi externe. Deficitul contului curent s-a micşorat faţă de 1998. Important, în acest sens, este faptul că, fără o