Am fost în China nouă, titlul unei cărţi publicate de G. Călinescu în 1955, îţi vine, român fiind, aproape reflex în minte la lectura unui studiu despre călătoriile intelectualilor francezi în "ţările viitorului luminos", URSS, Cuba şi China, cum este cel recent publicat sub semnătura unui profesor de ştiinţe politice, François Hourmant, la editura pariziană Aubier (Au pays de l'avenir radieux). Analizînd relatările de călătorie publicate de intelectualii francezi după voiajele făcute în trei locuri "sacre" ale comunismului - URSS-ul lui Stalin, Cuba lui Castro şi China lui Mao din perioada "revoluţiei culturale", autorul constată mai întîi lipsa de inocenţă a acestor deplasări, caracterul lor programat. Călătoriile sînt făcute cu intenţia de a fi descrise. Încă înainte ca voiajul să înceapă, turistul ideologic ştie că are o sarcină, o îndatorire, o datorie chiar: să scrie, să mărturisească, să devină un martor, cel puţin un martor!, de nu, mai degrabă, un agent şi un garant al adevărului. De aceea toate relatările de călătorie în ţările comuniste încep prin stabilirea unui statut excepţional: autorul e un ales, mai bine zis un chemat, el pătrunde în inima utopiei realizate, vede bine, înţelege tot, absolut tot, chiar dacă e vorba doar de cîteva zile, iar la întoarcere, jură el, descrie adevărul şi numai adevărul. Spaţii închise, la limita inaccesibilului uneori, paradisurile roşii sînt, încă înainte de a fi vizitate, o altă lume, o lume a visului împlinit. Şi aşa şi este descrisă călătoria, în tonul unor revelaţii în cascadă despre neverosimila, dar atît de reala, văzută cu ochii, parcursă cu piciorul, deci foarte concretă, lume a viitorului luminos devenit prezent. Fascinaţi, drogaţi parcă de propriile viziuni, intelectualii francezi pleacă în aceste voiajuri într-o stare de entuziasm pe care contactele directe nu fac decît să o confirme şi să o amplifice. E