- interviu cu H.-R. PATAPIEVICI - În atît de discutatul, în ultima perioadă, volum "Politice" aţi şocat multă lume prin virulenţa cu care atacaţi idei devenite comune în spaţiul public românesc. Printre acestea şi "naţionalismul nostru în special verbal", cum îl numiţi. Acum converg mai multe voci în această direcţie, dar atunci era o raritate. Ce v-a determinat s-o faceţi? În 1993-94, cînd am publicat primele mele atacuri la adresa vulgatei bunului român şi a miturilor de serviciu aferente, acest tip de atitudine era încă o raritate. Acum, cînd toţi au cîte ceva de imputat "fiinţei naţionale" - de exemplu, faptul că nu au destui bani - mă pregătesc să mă distanţez de acest nou tip de comoditate negativă. Înregimentarea mi-a displăcut atunci, cînd foarte puţini îndrăzneau să respingă mediocritatea naţională punînd în chestiune miturile pe care această mediocritate le invoca - pentru a se simţi împăcată cu sine şi justificată de istorie - continuă să-mi displacă acum, cînd a ajuns la modă să simţi (chiar dacă nu o declari) că a fi român este un soi de boală incurabilă şi ruşinoasă. Ce mă deprimă în noul consens este generalizarea gîndirii negative. În ambele cazuri, cea care triumfa era verbalizarea viforoasă. Detest trăncăneala, detest miştocăreala, detest făcutul cu ochiul, detest treaba făcută de mîntuială, detest lumea lui "lasă-mă să te las" şi urzeala de complicităţi care rezultă de aici, detest incapacitatea de a vedea seriosul acolo unde el este, adică în viaţa de care murim. Deoarece îmi place mai mult să sfîrşesc decît să încep, mă amuz să găsesc acum ce e valabil în a fi român, adică în a eşua deopotrivă cu sistemă şi, nu ştiu cum, nepăsător, cu inocenţă. Tot acolo consideraţi depăşit naţionalismul definit prin formule rituale si propuneţi unul bazat pe valorificarea prezentului şi susţinerea unor interese politice punctuale. S-a realizat ceva de atu