Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinsi conducand o masina in stare de ebrietate,

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 6 februarie 2000 ·

Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi•Doi pustani au injurat niste politisti pe saturate

Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi i-a trimis in judecata pe VasileGorgan (20 de ani) si Florin Jigareanu, ambii din Iasi, primul fiind acuzat de incalcarea Decretului 328/66 si de ultraj, cel de al doilea numai de ultraj contra autoritatilor.

La data de 7 noiembrie 1999, cei doi se aflau intr-un autoturism si circulau dinspre Popricani catre Iasi. La volan se afla Gorgan, care bause zdravan inainte, astfel incat masina parea deosebit de greu de stapanit, avand o deplasare departe de a fi rectilinie, chiar pe un drum drept. La un moment dat, ei au trecut cu masina pe langa doi subofiteri de politie - Cezarel Munteanu si Vasile Pavel care, observand ca au ceva dificultati in a pastra controlul autoturismului, le-au facut semn sa opreasca.

Baietii nici macar nu s-au sinchisit s-o faca si si-au continuat drumul, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Politistii s-au luat dupa ei si au reusit sa-i blocheze dar cand au incercat sa discute cu acestia, s-au pomenit injurati. Ulterior, pustanii au pornit iarasi masina, au calcat acceleratorul si au reusit sa scape. Politistii i-au oprit, inca o data undeva, pe strada Eternitate. Scena s-a repetat, dar cei doi tineri si-au imbogatit, de data aceasta, "programul artistic": au inceput sa-i si scuipe pe politisti, dupa care au pornit iarasi.

Oamenii legii au cerut ajutoare prin statia radio si au reluat urmarirea celor doi, pe care au reusit sa-i opreasca de data aceasta fara sa le mai lase posibilitatea de a porni din nou, in zona Ciric, in fata hotelului "Basarabia". Ei au fost ajutati si de Stefan Pascariu sa le retina calea fugarilor si, intre timp, si-a facut aparitia un alt echipaj de politisti. Cei doi "grozavi" au putut fi retinuti. Gorgan a fost condus la spital, pentru a i se

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°