"Vorbeste-mi englezeste, taranca proasta".
La un picnic, pe malul unui lac din Ontario, o fetita de zece ani striga: "Mama, mama! Am gasit o broasca!". Atentia tuturor (circa 50 de romani emigrati dupa 1990) este atrasa nu de strigatul copilului, ci de replica mamei, o femeie de vreo 30 de ani, imbracata intr-o rochie visinie: "Cretino, ti-am spus sa nu mai vorbesti romaneste! Tu esti acum canadianca, idioato. Speak English to me, you, stupid country-girl (vorbeste-mi englezeste, taranca proasta)!". Petrecerea s-a intrerupt pentru cateva momente; muzica a fost oprita, vocile coborate, paharele abandonate pe cate un colt de masa. Spusele cucoanei i-au surprins pe toti. Stiam ca unii dintre romani, din snobism sau pur si simplu din prostie, isi abandoneaza limba materna, adoptand engleza ca limba "de familie", in speranta desarta ca vor deveni mai degraba "americani". Altii, desi bine intentionati, isi "pierd" pana la urma copiii, scapati de sub supravegherea familiei si "contaminati" de microbul subtil al asimilarii. Acestea sunt problemele nu numai ale romanilor, dar si ale rusilor, sarbilor, ungurilor, polonezilor. Scena de pe malul lacului poate fi incadrata, totusi, la "specificul romanesc"... Sa-ti indemni fiica sa-si uite limba in care i-ai citit povestile copilariei este o ofensa adusa chiar tarii de adoptie, cunoscuta fiind politica multiculturalismului, pentru care canadienii cheltuiesc sute de milioane de dolari anual. Desi atipic, cazul fetitei din Kitchener - Ontario, al carei nume cred ca nu are nici o importanta (picnicul avea loc in vara anului 1998), deschide cateva intrebari pe care stim ca si le pun multi romani "de acasa": cum vorbesc fostii nostri compatrioti de peste Ocean? Cum vom vorbi noi, in caz ca vom castiga loteria vizelor? Este limba romana "capabila" sa reziste in fata englezei? Este pastrarea limbii o chestiune de cultura, de
