"Reteta fericirii? Sa prinzi din zbor scanteile de noroc si sa faci din ele o stea care sa te calauzeasca toata viata".
Ca este un mare actor, Costel Constantin a dovedit-o de foarte tanar, interpretand partituri de exceptie, alaturi de monstri sacri ai teatrului romanesc: Radu Beligan si Valeria Seciu (in "Cine se teme de Virginia Woolf?"), Mircea Albulescu, Gheorghe Cozorici si Marin Moraru (Generoasa Fundatie); ca este "nascut" pentru film, a demonstrat-o in memorabilele sale creatii din "Tanase Scatiu", "Semnul sarpelui", "Asteptand un tren" si multe altele, fiind unul dintre actorii preferati de Veroiu si Pita. Dar poate ca cea mai importanta insusire a lui Costel Constantin, mai putin vizibila in luminile rampei sau sub reflectoarele de pe platourile de filmare, e marele sau talent de a trai si de a se bucura de darurile vietii: familia, prietenii, animalele si natura. Va propunem un interviu cu un om caruia Dumnezeu i-a daruit stiinta si intelepciunea de a fi fericit.
- Iti cer ingaduinta ca inainte de a vorbi despre marea pasiune a vietii tale, teatrul, sa vorbim despre o alta, la fel de puternica: familia. Vocatia familiala se invata sau este un har de la Dumnezeu?
- Familia este pentru mine o cochilie fara de care n-as putea exista. Nici pe scena si nici pe ecran nu mi-as putea da intreaga masura fara casuta asta de melc, pe care o iau pretutindeni cu mine. La drept vorbind, eu sunt convins ca un om nu se poate dezvolta numai pe o anumita latura. Chiar daca ar dori sa procedeze asa, chiar daca ar fi in stare sa procedeze asa, ei bine, eu cred ca un astfel de "procedeu" l-ar saraci de tot. Ar fi un om lipsit de "seva", lipsit de caldura, lipsit de un anume echilibru. Eu, unul, cred ca valoarea unui om este egala cu numarul de laturi pe care el se manifesta. Cu cat sunt mai multe, cu atat mai bine pentru el si pentru cei ce-l inconjoara:
