Pietele Galatiului sint pentru fratii de peste Prut un fel de rai al subzistentei. Imediat dupa 1989, basarabenii faceau comert infloritor cu produse cumparate ieftin in fosta URSS si vindute bine in Romania. Vremurile s-au schimbat insa, iar basarabenii, care in 1990 isi faceau cruce cind vedeau cum fratii lor romani se inghesuie sa cumpere pina si niste amarite de chibrituri au ajuns de izbeliste. Ramasi fara munca in Moldova si cu doi-trei copii de crescut, acesti precupeti care se lupta pentru o taraba in pietele galatene stiu ca, daca nu produc ceva bani la un drum sint muritori de foame. Oameni cu facultate si care odinioara aveau o pozitie sociala de invidiat au ajuns sa dirdiie de frig prin piete, departe de casele lor, si sa tina cu dintii de pretul unei paste de dinti pentru a supravietui. Aproape ca nu exista piata in Galati in care sa nu intilnim si citiva basarabeni. Am ajuns sa ii recunoastem dupa marfa pe care si-o etaleaza pe taraba: covrigei, sapunuri si detergenti cu etichete rusesti, brelocuri, garnituri de robinet, "banane" pentru televizor, umbrele, baterii si alte asemenea nimicuri. Pentru ca in ultimii ani numarul lor a crescut, autoritatile locale au infiintat si o piata in care moldovenii de peste Prut sa-si poata vinde produsele. In piata din Micro 17, cunoscuta sub denumirea de "piata basarabenilor" sau "la rusnaci", cele mai multe dintre tarabe sint ocupate de fratii de peste Prut. Pe ninsoare, ploaie, zapuseala sau frig de crapa pietrele, negustorii cu accent slav stau pe baricade pentru a stringe un ban, majoritatea acestora fiind femei. "N-am ce face; daca stau acasa, murim cu totii de foame" Daca stai sa asculti povestea fiecareia si sa afli cum de a ajuns sa plece de acasa cu doua traiste burdusite cu produse "de doi lei", poti scrie un roman. Ecaterina Rus are 41 de ani si vine in Galati de prin 1997. A prins vremuri bune, cind marfa