Uneori istoria (şi "Istoria" lui Valerian Sava) rimează, straniu, cu actualitatea. Primul film "sonor şi vorbitor, în întregime românesc" a apărut în 1935 - Bing-Bang, filmul a doi populari actori de estradă, Stroe şi Vasilache, debutanţi în cinema, care nu vor mai recidiva. Dar "artizanii sînt uneori geniali", remarcă autorul, evocînd secvenţa în care Birlic, mîncînd la un restaurant, îl serveşte pe Vasilache - şomer înfometat, ascuns sub masă -, cu friptură: "Pardon, credeam că sînteţi cîine!"... Plini de neîncredere, proprietarii de săli ai vremii au expediat premiera în provincie. Adus în Bucureşti, filmul a avut, complet neaşteptat, un mare succes, publicul s-a înghesuit să-l vadă, fericit, la mai multe cinematografe! În această "situaţie", autorul descifrează, pe bună dreptate, "reacţia unui public (...) simţind nu doar rarefierea producţiilor autohtone, dar şi hiatusul care se apropie"... Un "reflex psihosocial" diagnosticat foarte exact de un gazetar al timpului: "Publicul vrea filme româneşti!"...
Au trecut 65 de ani de la Bing-Bang şi ne aflăm în faţa aceluiaşi "reflex psihosocial". (Bunăoară ieri, în timp ce parcam în plin centrul Capitalei, am fost interpelată de băiatul care supraveghea parcarea cu un incredibil - şi, credeţi-mă, lipsit de orice ironie! - "Doamnă, de ce nu ne daţi filme româneşti? Ne e dor de filme româneşti!...")
Alte pagini ale istoriei aruncă, indirect, o lumină mustrătoare spre actualitatea noastră cinematografică. Aflăm că, în anii '30-'40, din comisia de înfiinţare a ONC sau din comisia de scenarii făceau parte nume ilustre: Al. Rosetti, Ion Marin Sadoveanu, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Victor Ion Popa! Asistăm, aşadar, la un "racord al cinematografiei cu valorile de vîrf ale culturii româneşti". Această legătură a intelectualilor de mare prestigiu cu cinematografia s-a rarefiat, pe drum (nu putem
