Împătimit al călătoriei, valizele exercită asupra mea o fascinaţie echivalentă cu magia. Când locuiam la München, în Arcisstrasse, lângă Neue Pinakothek, treceam zilnic prin faţa unui magazin de antichităţi specializat în obiecte vechi de lux, importate din Marea Britanie. Cele mai multe erau articole de marochinerie masculină: genţi, serviete, mape de birou, tocuri de piele pentru binoclu, pentru flacoane de whisky, pentru arme şi, bineînţeles, valize de toate dimensiunile necesare unui globtrotter. Argintăria nu lipsea, nici ustensilele de toaletă, dar pielăria domina, frumoasa piele brună, în toate nuanţele de roşcat şi negru: maroniu, tabac, şocolatiu, brun Van Dyck, tête-de-nègre. Totul în acest old curiosity shop te trimetea cu gândul, cu visul, la călătorie. Busole, instrumente de bord, clopote de alamă gravate în relief H.M.I., indicând apartenenţa lor la vasele Majestăţii Sale, ba chiar şi o superbă elice din lemn şlefuit, de vreo doi metri lungime, de la un avion dinainte de Primul Război, toate te îndemnau la plecare, toate îţi vorbeau despre viaţa ca o călătorie: de studii, de afaceri, de explorare, de agrement, despre peripluri, croaziere, peregrinări prin ţări necunoscute, porniri spre vilegiaturi îndepărtate, cu opriri nocturne în gări din care se aud, prin perdelele trase ale cabinei de wagon-lit, cuvintele unei limbi străine pe fundalul sonor al mugetului unui pachebot gata să ridice ancora în portul din apropiere. Şi ca un făcut, cum dădeam colţul pe Schellingstrase, o pancartă cât toate zilele îmi tăia drumul şi îmi precipita bătăile inimii: LA 60 DE KM. ÎNCEPE ITALIA! Am fost şi am rămas mereu acelaşi: gata oricând să mă călătoresc!

Gări, porturi, locuri magice. Excitaţia fericită a plecărilor din gara Cluj, după aşteptarea cuvenită pe pluşul înţepăcios (purtam pantaloni scurţi) al sălii de aşteptare clasa întâia, se întovărăşe