Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CET ne mai poate incalzi doar o saptamina

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 9 februarie 2000 ·

Singura salvare ar fi o subventie din partea guvernului La inceputul acestei saptamini, rezervele de pacura ale CET Botosani au fost controlate de o echipa de inspectori ai Petrotrans, societatea de distributie din cadrul Petrom. Va reamintim ca la inceputul acestei ierni, conducerea CET reusise sa semneze un contract cu Petrotrans prin care aceasta constituia la Botosani un stoc de pacura al Petrom, din care CET urma sa consume in masura in care avea bani cu ce sa plateasca. Bineinteles, din stocul constituit, de 20.000 de tone de pacura, CET nu a reusit sa plateasca decit o mica parte, insa a epuizat tot combustibilul. "Nu am avut incotro si am fost nevoiti sa umblam la rezervele de pacura ale Petrom, altfel nu mai puteam da caldura in oras. In citeva saptamini, nereusind sa obtinem bani suficienti pentru a face vreo plata am epuizat intreg stocul" ne-a declarat Bogdan Pantiru, director al CET. Cantitatea consumata si neplatita i-a lasat cu gura cascata si pe inspectorii veniti in control, 9.300 de tone, in valoare de 29,4 miliarde de lei. Tot ce au putut face a fost sa constate lipsa pacurii si sa accepte sa duca superiorilor propunerea de esalonare a datoriei facuta de directorul CET. Datorita unor prevederi din contract, unic in tara prin lejeritatea obligatiilor CET, inspectorii Petrotrans nu au putut sa retina vreo culpa in sarcina semnatarului, adica directorului Bogdan Pantiru. Nici primarul Ioan Cojocariu, care a ordonat la un moment dat desigilarea rezervoarelor Petrom, nu crede ca este cineva vinovat: "Directorul CET nu are nici o vina, cum de altfel nu cred ca se poate retine o vina pentru vreo persoana. Pur si simplu nu am avut ce face". Ceea ce nu au putut insa face inspectorii a fost sa mai dea pacura CET-ului. La ora actuala combustibilul din rezervoare ajunge pentru a produce caldura pina martea viitoare. Pe de alta parte, saptamina aceasta singurii

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inspecția Judiciară sesizată să verifice în ce condiții au primit frații Tate permisiunea să plece din țară

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a clarifica circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexa

Fabrica de zahăr Bod va fi probabil tăiată și vândută la fier vechi! Ce spune Sindalimenta

Ziua Constanta acum o ora
Fabrica de zahăr Bod din județul Brașov va fi tăiată și vândută la fier vechi, cel mai probabil, în timp ce terenul va deveni destinație imobiliară, susțin reprezentanții Federația Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară - Sindalimenta, în

Vista Bank achiziționează Alpha Leasing România

Ziua Constanta acum o ora
Vista Bank achiziționează integral Alpha Leasing România, care deține 100% din Alpha Insurance Brokerage România. Tranzacția este estimată a se finaliza în al doilea trimestru al acestui an și este condiționată de aprobarea sa de către autoritățil

Temperaturi de până la 21 de grade în prima săptămână din martie. Când se răcește vremea din nou / Prognoza pentru următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Vremea se încălzește treptat în această săptămână, iar temperaturile vor ajunge la 20-21 de grade în unele zone ale țării. La jumătatea lunii martie, temperaturile vor scădea din nou, conform meteorologilor. Administrația Națională de Meteorologie a

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 3 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură, din cauza lucrărilor. Care sunt zonele afectate

HotNews acum 2 ore
Peste 700 de blocuri din București din cinci sectoare ale Capitalei vor avea probleme cu apa caldă și căldura în zilele următoare, din cauza unor lucrări de reabilitate pe conductele rețelei termice, a anunțat luni Compania Municipală Termoenergetic

Elena Lasconi: În România se întâmplă ceva incredibil: AUR, SOS şi POT au atacat la CCR legile care permit Armatei Române să doboare dronele ruseşti care ne violează spaţiul aerian de luni de zile

News.ro acum 58 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, declară luni că în România se întâmplă ceva incredibil, şi anume AUR, SOS şi POT au atacat la CCR legile care permit Armatei Române să doboare dronele ruseşti care ne violează spaţiul aerian de luni de zile. Aceste par

Contestația lui Călin Georgescu, amânată.„Sunt nevinovat! Este un dosar politic“

Ziua Constanta acum 43 minute
Călin Georgescu s-a prezentat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde trebuia să se judece contestația pe care a depus-o față de măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instiga

Pentagonul ordonă o ”pauză” în operaţiunile cibernetice împotriva Rusiei

News.ro acum 29 minute
Secretarul american al Apărării Pete Hegseth a ordonat o ”pauză” în operaţiunile cibernetice americane împotriva Rusiei - inclusiv acţiunile ofensive -, în cadrul unui proces mai larg de reevaluare a operaţiunilor vizând Rusia, a cărei durată nu a f

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°