În zodia actuală a "Jurnalelor", "Memoriilor", "Amintirilor", mai ales a celor marcate de experienţele dictaturilor naziste şi comuniste, autobiografia recent apărută a cunoscutului critic literar german Marcel Reich-Ranicki are, prin particularităţile ei, un caracter aproape senzaţional. O sinceritate şi obiectivitate când dezarmante, când şocante, sunt fundalul pe care se desfăşoară două destine. Ele nu se intersectează decât cu rare ocazii şi tocmai aici stă originalitatea şi chiar nota stranie a acestei expuneri autobiografice.
Unul dintre destine este cel propriu-zis: întâmplările vieţii, de o varietate, un dramatism, şi, uneori, de un pitoresc - neobişnuite. Celălalt destin este cel profesional, de o uniformitate obsedantă, o fidelitate crispată faţă de literatura germană, parţial şi poloneză, toate văzute şi trăite strict din punctul de vedere al criticului. De aceea, cartea are o importanţă informativă majoră: pe de o parte asupra modului de viaţă, a mentalităţii burgheziei şi intelectualităţii central-europene, cu o destul de masivă componentă evreiască; pe de alta - asupra mişcării literare de limbă germană din secolul 20, în toate etapele ei. În acest fel, autobiografia se constituie şi ca o istorie a criticii literare germane, sub forma ei în principal jurnalistică, şi ca un capitol - surprinzător în multe aspecte - al istoriei începuturilor nazismului în Germania, al pătrunderii naziste în Polonia, cu toate grozăviile petrecute în Varşovia. De un mare interes e şi episodul (mai puţin cunoscut în detaliile lui) ce relatează prima perioadă a pătrunderii armatelor sovietice în Polonia şi legăturile cu reprezentanţii lor din Germania, acţiune în care Marcel Reich-Ranicki a avut un rol important. Urmărind firul celor "două destine",atât de divergente în modurile lor de manifestare, ne miră faptul că aceste experienţe de viaţă intens emoţion