Directia Generala a Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat In cadrul sedintei de astazi, executivul va lua in discutie aprobarea Statutului functionarului din finante - vami, urmand ca acesta sa intre in vigoare cat mai curand, pentru a impiedica noi miscari ale sindicalistilor din acest domeniu. Ministrul Decebal Traian Remes a obtinut in cursul zilei de luni, prin semnarea unui protocol cu conducerea Uniunii Nationale Sindicale din finante - vami, suspendarea grevei generale declansate tot in acea zi, pana la discutarea acestui statut.
Desi in teritoriu au existat numeroase voci de protest impotriva protocolului incheiat, acesta a fost in cele din urma respectat, totul urmand a se hotari in cursul zilei de astazi. Aparitia Statutului functionarului din finante - vami ar duce la cresteri salariale substantiale ale functionarilor din acest domeniu, veniturile unor inspectori debutanti putand fi chiar dublate. In plus, intrarea in vigoare a acestui statut ar duce la semnarea unui nou contract colectiv de munca, la nivel national, urmat de negocieri la fiecare Directie Generala a Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat (DGFPCFS) din teritoriu.
Mentionam ca la precedenta sedinta a guvernului, din 3 februarie, discutarea statutului a fost scoasa de pe ordinea de zi, ceea ce a dus la protestele sindicalistilor. Acestia spera sa obtina, in sfarsit, solutionarea revendicarilor, liderii sindicatului din DGFPCFS Iasi considerand ca aceasta joaca de-a greva generala nu face bine nimanui, cel mai mult de suferit avand contribuabilii. Cu toate acestea, in cazul in care Statutul functionarului din finante - vami nu va fi adoptat astazi, atat sindicalistii din DGFPCFS Iasi, cat si vamesii Directiei Regionale Vamale Iasi au promis reintrarea in greva generala pe termen nelimitat.
Directia Generala a Finantelor Publi