Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preofesorii le-au cintat guvernantilor "Desteapta-te romane"

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 11 februarie 2000 · ·

Grevistii din invatamint ii considera pe Remes si Ciumara vinovati de nesolutionarea revendicarilor. La marsul de pe strazile Capitalei au participat si 45 de sindicalisti din Iasi. Citiva dintre sindicalistii ieseni din invatamintul preuniversitar au avut ocazia sa-si descarce din plin "ofurile", participind la mitingul si marsul de protest organizate ieri pe strazile Capitalei. In fata sediului Guvernului au ajuns si 45 de profesori ieseni, plecati de miercuri seara cu un autobuz. Acestia s-au pierdut in mijlocul celor aproape 15.000 de colegi ai lor. "Am fost si pe la Guvern, si am lasat o scrisoare; la ora cind am ajuns noi acolo nu mai era decit un singur secretar de stat; se pare ca ceilalti au fugit ca sa nu dea ochii cu noi", a declarat Violeta Amariei, liderul iesean al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI). S-a cerut insistent demisia principalilor ministri considerati vinovati de nesolutionarea revendicarilor grevistilor, Mircea Ciumara si Decebal Traian Remes. Profesorii au purtat pancarte pe care scria "Scoala Cenusareasa Reformei", sau "Nu vrem salarii umflate, doar putina demnitate". Liderii de sindicat au impartit profesorilor bucati de creta cu care au aruncat spre cladirea Executivului atunci cind au trecut prin dreptul acesteia. Manifestantii au cintat "Desteapta-te, romane". La incheierea mitingului, in jurul orei 16, Catalin Craitoru, presedintele Federatiei Educatiei Nationale, a declarat ca profesorii vor continua greva generala, pe termen nelimitat, dar asteapta ca, in zilele imediat urmatoare, sa fie invitati la negocieri cu reprezentantii Guvernului. Catalin Croitoru a precizat ca liderii federatiilor nu au cerut in mod expres o intrevedere cu premierul Mugur Isarescu, pentru ca acesta "este platit ca sa rezolve problemele profesorilor, nu neaparat sa stea la discutii cu ei". Cei ramasi acasa nu au avut altceva de facut decit

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°