Nu m-am putut ocupa, în momentul apariţiei lor, de două cărţi consacrate lui M. Eminescu de către dl N. Georgescu. Acestea sînt A doua viaţă a lui Eminescu (Editura Europa Nova, 1994) şi Cercul strîmt. Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu (Editura Floare Albastră, 1995). Dl Georgescu este un bun cunoscător al poetului şi publicistului, începînd cu manuscrisele şi sfîrşind cu textele publicate. Cred că, mai ales după moartea lui Petru Creţia, eminescologii noştri nu sînt mai numeroşi decît degetele de la o mînă. Partea proastă, în legătură cu dl Georgescu, pe care îl prenumăr fără să ezit printre eminescologii valoroşi, este că, în loc să ne dea o biografie sau o ediţie nouă, s-a lăsat ispitit de o interpretare ciudată a vieţii şi operei eminesciene. în ce mă priveşte, deşi nu neg interesul unor observaţii şi conexiuni ale d-sale, nu-i acord d-lui Georgescu nici o şansă serioasă de a face din perplexităţile de care e stăpînit o cale (cu atît mai puţin, una regală) a studiului eminescologic.

"Ceea ce lipseşte, la ora de faţă [...], este o critică temeinică a izvoarelor", scrie dl Georgescu în A doua viaţă... (p. 12). Să zicem că lucrurile ar sta aşa. Dar cu ce umple dl Georgescu golul? Premisa d-sale este aceea că "de multe ori, de foarte multe ori, adevărul se află în partea necitată, evitată a documentelor" (ibid.). Şi aceasta, deoarece destui dintre contemporanii importanţi ai lui Eminescu, literaţi, politicieni sau gazetari, ar fi fost legaţi între ei de un jurămînt masonic, iar exprimările şi manifestările lor publice ar fi fost, aproape fără excepţie, roabe ale unui cod (sau cifru), funcţionînd ca o parolă. Ce e drept, masoneria a avut, printre paşoptişti şi junimişti, membri marcanţi şi rolul ei în secolul XIX, de la cărvunari la guvernanţii din vremea lui Carol, este incontestabil. Dl Georgescu greşeşte, pe de o parte, exagerînd acest rol ş