Ediţia critică de Opere Rebreanu a ajuns, datorită străduinţei competente a lui Niculae Gheran, la volumele 17 şi 18, care au apărut la sfîrşitul anului 1998 la Editura Minerva. Dovedind încă o dată seriozitate, profesionalism, erudiţie şi consecvenţă a efortului început în urmă cu trei decenii, îngrijitorul ediţiei ne pune pentru prima dată la îndemînă întregul corpus documentar al jurnalelor. Anterior, într-o variantă editorială din 1984, publicarea se oprise la 8 iunie 1940 datorită dificultăţilor ideologice pe care le ridica jurnalul rebrenian punînd probleme legate de evenimentele perioadei 1940-1944: cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, ciopîrţirea Ardealului, temerea de ofensiva comunismului, ascensiunea legionarilor, guvernarea antonesciană. Aflăm acum cum gîndea Rebreanu aceste evenimente, cum se plasa el într-un astfel de context. Aflat în culmea gloriei, deţinînd funcţii culturale ce îl angajau politic faţă de regim, Rebreanu nu a avut tăria să se retragă. Opţiunea lui germană, deopotrivă culturală şi politică, cristalizată în anii formaţiei, înainte de primul război mondial, îi conferea o postură afectată de conotaţii contradictorii. Investigaţia noastră de astăzi nu e lipsită de unele surprize, descoperind accente politice culpabilizatoare. O mai mare apropiere de personalitatea secretă a lui Rebreanu, relevată de jurnal, cu toate micile sau marile ei erori, nu înseamnă însă dresarea unui rechizitoriu moral, ci pur şi simplu o mai bună cunoaştere.
Episodul legionar
La 9 septembrie 1940, Rebreanu consemnează sarcastic părăsirea scenei politice de către regele Carol II, cel care, "venal fără margini, a făcut din tronul românesc o tarabă de afaceri murdare pe spinarea statului". La curba cea mai de jos a depresiunii, după pierderea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, după ciopîrţirea Ardealului şi după "prăbuşir