Aproape concomitent cu lansarea, la Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti, a traducerii unei savuroase naraţiuni de Szentkuthy Miklós (sub titlul vag seniorial Bianca Lanza de Casalanza, în seria "A Treia Europă" iniţiată de Editura Univers) din Vestul continentului nostru parveneau ecouri de pe urma apariţiei, în tălmăcire franceză, a altei cărţi de acelaşi prozator: Confesiunea frivolă. Din ce scriu comentatorii francezi şi din ce sare în ochi imediat la parcurgerea tipăriturii româneşti, autorul cultivă în ambele cazuri, cu egală dexteritate, acrobaţia între restituirea experienţelor trăite şi o rafinată intensificare a prizei la real prin lecturi felurite, de la tratate ecleziastice la opuscule erotice. Eruditul "pantagruelic" - cum îl caracterizează ziarul genevez "Le Temps" - trăinuieşte "un extravagant între extravaganţii" jongleriei stilistice. În opinia hebdomadarului parizian "L'Express", el e mereu disponibil pentru treceri din registrul aulic, grav, în deochiat abandon la cheremul impulsurilor ludice. Recenzentul genevez riscă un profil comprimat al prozatorului, cu pana înmuiată chiar în lichidul corosiv din călimara sa: "un saltimbanc se ascunde sub înfăţişarea acestui uriaş de circa doi metri, care, dimineaţa, dezghioacă elevilor săi învelişul dur al dogmelor din Summa theologica, iar seara se visează în rolul clown-lui de cabaret", carieră s-ar părea rîvnită în prima juneţe ("Le Samedi culturel", supliment săptămânal al cotidianului "Le Temps", 4.09.'99). Peste toate, impresia cristalizată aparţine acelui "barochism" tipic pentru regiunile Europei Centrale, identificabil în zonă, în doze variabile şi în chipuri neconvenţionale de a construi, livresc, universuri ficţionale, la Zagreb (Miroslav Krleza), ca şi la Bucureşti (Călinescu) sau Varşovia (Gombrowicz). La bază, stă oarecare non-conformism, orgoliul nesupunerii la confortul rutinei provinci