Nicolae Manolescu, Norman Manea, Dorin Tudoran, Gabriel Liiceanu, tangenţial Vladimir Tismăneanu, Horia-Roman Patapievici şi alţii încă, sînt de o bună vreme "personajele" unui masacru intelectual în desfăşurare.

Personaje, dar şi, unii dintre ei, deopotrivă "autori", dublă calitate sau dublu statut împărţite cu doi cercetători originari din România şi dedicaţi problematicii istorico-politice româneşti, Michael Shafir şi Radu Ioanid, aceştia avînd însă avantajul ori dezavantajul de a nu poseda, în conştiinţa culturală internă a momentului, aceeaşi cotă de prestigiu şi de notorietate ca primii numiţi. Fenomen explicabil şi, oricum, natural, cîtă vreme, de pildă, "grosul" activităţii lui Michael Shafir nu s-a manifestat nici pe scena românească şi nici în limba română - spre deosebire, alt exemplu, de Vladimir Tismăneanu, aflat aşa-zicînd "administrativ" într-o situaţie similară (plecat tînăr din România, stabilit şi lucrînd la o instituţie americană, cu numeroase publicaţii în alte limbi decît româna), dar prezenţă activă şi proeminentă în viaţa intelectuală din România.

Dreaptă sau nedreaptă, dar sigur delicată şi cu neputinţă de pus în termenii unei ecuaţii oferind garanţia certitudinii absolute, percepţia după care unii autori originari din România sînt în mod tacit şi difuz resimţiţi ca aflîndu-se înăuntrul iar alţii în exteriorul culturii române există - şi cel mai cuminte, de nu chiar obligatoriu, este să o constatăm. Pornind, eventual, de la situaţii fără dubiu: nimeni nu contestă şi nu va contesta, spre exemplu, apartenenţa lui Norman Manea sau a lui Leon Volovici la cultura română, cel dintîi în calitate de prozator şi eseist, celălalt în calitate de istoric literar, sub cuvînt că nu (mai) trăiesc în România şi nu sînt de origine etnică română. Evident, nu exclud agitaţiile a tot felul de nimeni, eternii paraziţi şi profitori ai tuturor tur