Două manifestări de amploare, una în cadrul "Anului 2000 - Anul Eminescu", cealaltă, Plăcerea cercetării, prilejuită de dureroasa comemorare a lui Marian Papahagi, au ţinut larg deschise uşile instituţiei fondate de Pîrvan la Roma, pentru specialişti şi publicul interesat, români sau italieni.
Deşi monotematic, prin forţa lucrurilor, vivacele Colocviu "Eminescu" s-a impus prin varietatea şi ţinuta abordărilor. Chiar şi în situaţia unei afinităţi în privinţa direcţiei şi croielii cercetării, rezultatele au fost în fiecare caz notabile.
Unii participanţi au fructificat punctual semnalele textului eminescian, apelînd, evident, la modalităţi exegetice adecvate. A fost cazul unor comunicări de virtuozitate analitică, precum cele ale profesorilor Mihai Nasta, Trei dimensiuni ale textualităţii, Luisa Valmarin, stăpînă pe instrumentarul criticii variantelor continiene, Exerciţiu de critică genetică asupra poeziei "Melancolie" şi Bruno Mazzoni, La ce foloseşte un "Dicţionar de rime". Lucrarea prof. Gheorghe Carageani a propus, în schimb, puncte de vedere nuanţate asupra publicisticii lui Eminescu circumscrisă problemei aromânilor, accesibile realmente doar rarilor cunoscători ai domeniului, nu numai ai articolelor în discuţie.
Ca o firească prelungire a polemicilor mai mult sau mai puţin recente, o pondere considerabilă au avut comunicările consacrate mitului Eminescu.
Departe de a rămîne la sugestiile demersului pozitivist, dar bazîndu-se pe spolierea şi analizarea întregului material bibliografic, Mircea Anghelescu a mers pe urmele manualelor, de la primele, ce au inclus versuri eminesciene, pînă la cele de acum 2-3 decenii. Dincolo de parabola imaginii convenţionale create prin cărţile de şcoală, comunicarea a prilejuit multe motive de reflecţie.
Incitante, nu atît prin tonul tranşant cît prin temeinicia analizei şi pluralitatea pers
