De 35 de ani încoace are loc, în Elveţia, o manifestare de film ce-şi spune modest "Zilele Cinematografice de la Soleure". De fapt, prin amploarea şi calitatea programului, Zilele au anvergura unui festival naţional de cinema.
O panoramă completă a producţiei de film realizată timp de un an în Elveţia.
În 1999 au fost 230 de titluri!
Cum? Există filme elveţiene? Şi încă atât de multe? o să vă întrebaţi. Dacă toată lumea a auzit de Elveţia "cea a bogatelor bănci şi a magnificelor peisaje alpine", puţini sunt aceia care - cu excepţia, desigur, a criticilor de specialitate - îţi pot enunţa un titlu de film sau numele unui cineast elveţian. Poate doar cinefilii împătimiţi - cei ce mai frecventează Cinemateca sau mai consultă câte un dicţionar de cinema - şi mai amintesc că unul dintre monştrii sacri ai ecranului - Michel Simon, actor fetiş al lui Renoir - este genevez prin naştere, la fel cum este şi regizorul Claude Goretta, cel ce a lansat pe Isabelle Huppert în Dantelăreasa; că Ursula Andress - "bomba sexy" a anilor '60-'70 a văzut lumina zilei la Berna; că "cel mai rebel şi iconoclast cineast al noului val francez - l-am numit pe Jean-Luc Godard - este descendentul unei familii de bancheri elveţieni el însuşi considerându-se, datorită educaţiei primite, mai degrabă elveţian decât francez - şi că marele Chaplin - alias Charlot "vagabondul etern" se odihneşte în pământ elveţian, după ce şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii, într-un exil autoimpus, la Vevey, pe malul lacului Leman.
Doar atât să însemne Elveţia pentru lumea filmului? Ţara unde se nasc sau aleg să trăiască şi să moară celebrităţi ale artei a şaptea?! Freddy Buache - distins istoric de film şi, multă vreme, director al Cinematecii din Lausanne - scria, în cartea pe care a consacrat-o cinematografului elveţian: "În orgoliul lor, unii ziarişti elveţieni se iluzionează a vedea
