Pe Drumul Soarelui, la Braila M-am nascut intr-un oras de la Dunare, plin de soare si de neprevazut. Mereu curgatoare, apele raului aduceau si duceau cu ele alte si alte intamplari... M-au dus si pe mine, cand am crescut, dar nu destul de departe ca sa uit firul intoarcerii inapoi. Revin mereu in or...
Pe Drumul Soarelui, la Braila M-am nascut intr-un oras de la Dunare, plin de soare si de neprevazut. Mereu curgatoare, apele raului aduceau si duceau cu ele alte si alte intamplari... M-au dus si pe mine, cand am crescut, dar nu destul de departe ca sa uit firul intoarcerii inapoi. Revin mereu in orasul copilariei mele, Braila, pentru a cauta urmele vechilor amintiri: pomisorul din poarta casei, care are acum o coroana imensa si este arbore ocrotit, pragul de lemn, pe care impreuna cu fratii mei cantam cu glasuri pitigaiate "Juna Rodica voioasa trece", indrumati cu energie de tata, care visa sa ne formeze "voci muzicale". Am devenit afoni, in frunte cu dirijorul, respinsi cu totii din corurile liceelor prin care am peregrinat. Totusi, cand ne intalnim in curtea casei noastre de la Braila, mai inganam cantecul, cateodata asa, ca o amintire dintr-un alt timp. Dar nu mai stam pe prag, ca atunci: azi genunchii ne ajung pan? la gura...
Cel mai frumos era pe "Drumul Soarelui", dimineata, cand plecam cu totii la Dunare sa inotam. Ne lasam hainele la nea Vasile ("un leu tinutul"), luam cativa pepeni sa-i avem mai tarziu de mancare, apoi ne luam la lupta cu Dunarea, band apa limpede din mijlocul ei (era atat de curata, ca ne vedeam degetele de la picioare). Seara tarziu, cand ne intorceam catre casa, mamele noastre stateau pironite in mijlocul drumului, speriate sa nu ni se fi intamplat ceva. Le-a ramas numai umbra acolo... Azi, nu mai sunt.
Patima Dunarii era impartita frateste cu placerea plimbarilor prin oras - o adevarata citadela balcanica, populata d
