Cât mai este astăzi de actual Andreescu, sau mai bine spus mai este el actual? Corespunde "valoarea" Andreescu - aşa cum i-a fost recunoscută vreme de un secol şi mai bine - unui trecut mort sau unei realităţi vii, prezente? Întrebări obsesive şi periculoase, pline de anxietate, la care răspunsul e mai mult decât tulburător, am spune că e aproape paralizant.

Aşa cum am arătat în repetate rânduri, grăind în pustiu, se constată la noi, în câmpul artelor plastice şi mai ales la generaţiile tinere, o pronunţată tendinţă de neglijare şi de dispreţuire, când nu chiar de ignorare, a valorilor româneşti care au ilustrat cu strălucire veacul al XIX-lea şi prima jumătate a veacului XX.

Respectul şi veneraţia manifestate artei "mari", a celei devenite clasice (nu pe treapta stilistică ci pe cea axiologică), tind tot mai mult a ceda locul derizoriului, cultului pentru efemer, setei de divertisment. Un cutremur pare să fi zdruncinat din temelii criteriile care au consfinţit întru perenitate culmile câtorva milenii de cultură. Seriozitatea, rigoarea, ponderea gravă sunt pe cale de a fi înlăturate - într-o progresie îngrijorătoare - în favoarea frivolităţii şi satisfacţiilor ludice, aprecierea creativităţii este din ce în ce mai supusă unui proces de relativizare supremă care riscă să-i surpe într-un viitor apropiat operei înalte pilonii de susţinere, grandoarea, monumentalitatea.

Pentru o categorie însemnată de artişti contemporani de aiurea şi de la noi, totul a devenit joc, trepidaţie, zbenguială spectaculoasă, farsă, percepţie fugară desprinsă de realitate, realităţii exterioare, obiective, substituindu-i-se realitatea lăuntrică a eului subiectiv, proiectat cu luciditate asupră-şi, dar şi constructor de fantasme sub impulsul parcă al acţiunii halucinante a unui drog. Asistăm la o învălmăşeală de simţiri şi concepte care se înghesuie bâjbâind în căutar