Unul dintre romanele lui Joseph Conrad, Chance (tradus în româneşte ca Întîmplarea) este conceput ca un triptic narativ avînd în centru o femeie dispărută, moartă sau doar pierdută definitiv în lumea largă. Cei care au cunoscut-o, bărbaţi, încearcă, fiecare prin povestirea lui, să desluşească, din amintire, profilul acestei femei, spre a putea astfel înţelege misterul dispariţiei ei, spre a-şi lămuri propriile sentimente, şi spre a păstra cumva vie efigia unei făpturi pe care toţi trei au iubit-o. Identitatea de sine ca poveste a vieţii - idee comună în filozofie, nu în sensul de banală, ci des întîlnită. În literatură, aceeaşi idee stă, parşiv, la temelia unei estetici moderniste, care distruge în plin efort de căutare. Multiplicarea perspectivelor narative nu dezvăluie taina identităţii unui personaj, ci o complică pînă la o face de nepătruns. Istorisită de mai multe guri, viaţa individului devine himeră, povestea se topeşte în acele detalii care nu coincid, sau se contrazic reciproc. Astfel că, în cele din urmă identitatea însăşi devine evanescentă. Eroina lui Conrad dispare tocmai pentru că e trasformată de ceilalţi în personaj, adică în propria lor ficţiune. Sumbrul farmec al literaturii moderne este că ştie să extermine în plină sforţare de a da viaţă.

Un roman construit după aceeaşi formulă ca şi Întîmplarea lui Joseph Conrad, avînd însă în centru un bărbat, este Puşca de vînătoare a lui Yasushi Inoue. Nu sînt o cunoscătoare a literaturii japoneze. Tot ce am aflat despre Inoue, de pe coperta interioară a volumului publicat de Editura Humanitas este că a primit cele mai importante premii literare japoneze. Nu mă miră. Puşca de vînătoare, atît cît îmi pot da seama, cu precauţia sabotată de euforia necunoscătorului în domeniu, e o capodoperă. Ştiu, asemenea adjective irită şi stîrnesc suspiciuni, la urma urmelor noi azi analizăm, nu citim. Cel