Exactitatea reproducerii unui mesaj verbal poate fi extrem de importantă din punct de vedere filologic sau juridic; în alte situaţii de comunicare, este însă destul de sistematic neglijată. Echilibrul dintre reproducerea ideilor şi reproducerea cuvintelor în care acestea sînt exprimate cunoaşte forme foarte diferite în conversaţia curentă, în transmiterea bîrfelor şi a zvonurilor, în biografiile romanţate, în comentarea ultimelor declaraţii politice etc. Sînt mai mult sau mai puţin instituţionalizate modificările operate în manuscrise de redactorii cărţilor sau (în vremuri mai grele) de cenzură, ca şi transformările practicate de ziarişti în prelucrarea interviurilor, cel puţin prin ceea ce într-un recent manual de jurnalism e numit "procesul de ameliorare stilistico-gramaticală". Şi scrisorile trimise de cititori, reproduse adesea cu semnătură, pot fi supuse unor modificări redacţionale. Un caz special e cel al "curierului sentimental", rubrică prin care e stimulată producerea de texte de către persoane cu nivel de instrucţie foarte diferit, uneori cu competenţe de ortografie şi punctuaţie destul de limitate; textele lor conţin destule erori de construcţie a frazei, redundanţe şi confuzii lexicale. Rescrierea pentru publicare a unor asemenea texte e normală, în măsura în care reproducerea exactă ar risca să-i pună pe expeditori într-o lumină ridicolă, deplasînd interesul rubricii de la dramele sentimentale şi sfaturile psihologice către umorul involuntar şi cultivarea limbii. E totuşi surprinzător momentul în care o convenţie implicită, tacită, devine evidentă: o astfel de rubrică (în Evenimentul de weekend, ultimele numere) prezintă în facsimil, alături de textul revizuit în redacţie, fragmente din scrisorile originale. Acestea constituie o dovadă de autenticitate a conţinutului - dar şi de libertate în modificarea formei lingvistice; se confirmă astfel faptu