Fărăîndoială că la prima vedere nu poate fi acuzat statul român fiindcă o societate comercială n-a fost destul de grijulie pentru a-şi păzi iazul în care decantează cianuri. Dar cînd lipsa de grijă a unei firme din România provoacă un scandal ecologic internaţional, asta devine şi o problemă a statului. Cum a şi devenit, de altfel. Nu stă nimeni să spună că o firmă din România nu şi-a păzit iazul tehnologic cu suficientă atenţie, chiar dacă e vorba de o firmă româno-australiană. Şi chiar dacă e precizat şi acest lucru, răspunderea României, ca stat, nu e mai mică.

Ministrul mediului, dl Romică Tomescu nu a găsit de cuviinţă să iasă în arenă atunci cînd acest scandal s-a internaţionalizat, la fel cum s-a scuturat de orice răspundere şi atunci cînd în România au avut loc alunecări de teren catastrofale din motive care ar fi trebuit să atragă atenţia şi ministerului pe care domnia-sa îl conduce. Dl Tomescu a considerat atunci că una e mediul şi cu totul altceva sînt catastrofele provocate de exploatarea nesăbuită a acestui mediu. Cîtă vreme s-au prăbuşit case în Apuseni, luate la vale de alunecările de teren, asta a fost o problemă internă a României, în care răspunderile potrivit algoritmului l-au ajutat pe dl Tomescu să iasă basma curată.

În loc să ia aminte că ministerul pe care îl conduce nu e chiar o floare la butonieră, dl Tomescu, care are experienţa inundaţiilor şi a primejdiilor de tot felul pe care le aduc ele, n-a avut totuşi intuiţia a ceea ce a reprezentat una dintre bombele cu ceas ale mediului din România, societatea Aurul din Baia Mare. Acolo, spune acţionarul australian al societăţii, s-au produs fenomene naturale cu efect imposibil de anticipat. Aşa ceva putea spune un necunoscător din Australia, dar ar fi trebuit să fie de neacceptat pentru ministrul mediului din România. Dar pînă să se producă accidentul de la Baia Mare, previzibi