Poet şi cîntăreţ, aidoma lui Cezar Ivănescu, Ion Zubaşcu (născut în 1948) are o creaţie lirică incontestabil determinată de biografia sa. Provine dintr-o familie de victime ale comunismului. Părintele său, luptător cu arma în Munţii Ţibleşului, a fost asasinat în 1950, în închisoarea din Sighet, faptă ascunsă de Securitate timp de 15 ani. Mama sa, la rîndu-i deţinut politic, a fost supusă unui simulacru de execuţie. Bunicii şi alte rude au ajuns de asemenea în Gulag. În cei dintîi doi ani de viaţă, viitorul poet împreună cu sora sa au fost şi ei întemniţaţi la Sighet. Casa ca şi toate agoniselile materiale ale familiei fiind confiscate, Ion Zubaşcu a trăit aproape tot timpul în improvizaţii, pe la rudenii, cămine, gazde etc. O viaţă impresionantă, pălmuind prin datele ei nude situaţia diverşilor oportunişti literari ori politici, plasaţi, atît înainte, cît şi după 1989, pe versantul bunăstării...

Lipsit de ocrotire, de un confort elementar, de normalitatea existenţială, Ion Zubaşcu nutreşte o aspiraţie cu caracter compensator, cea de-a îmbrăţişa Întregul. Golul unei vieţi de la început sortite celor mai crunte vitregii cată a fi umplut de o materie vizionară a plinului, cu o factură exuberantă, cu o amplitudine prin sine recuperatoare. Nu detaliul îl reţine pe autor, deşi lucrătura textului d-sale trădează vocaţia artizanului verbal, ci năzuinţa spre ansamblu, impulsul îndrăzneţ spre o boltă acoperită cu vaste fresce eteroclite. Din absenţa trăsăturilor unei minime adaptări, se iscă nevoia unei materialităţi totalizante, frizînd o cosmogeneză. Pornind de la evocarea toposului natal, maramureşean, bardul îşi etalează sensibilitatea cosmică, expansivă prin intermediul factorilor biologici, neevitînd terminologia de specialitate cu răceala ei sarcastică: "răsar noi zori de ziuă peste Valea Izei/ dalbi zori de ziuă se revarsă/ într-o dimineaţă primară cum num