Nelu Cuconoiu, din Serbesti-Vrancea, a fost judecat in stare de libertate de Tribunalul Militar din Iasi, pentru comiterea infractiunilor de taiere ilegala si furt de arbori. El este soldat in termen la o unitate militara din Topraisar-Constanta si a fost trimis in judecata pentru ca a taiat sapte stejari din parcela de padure a unui consatean, pe care i-a vandut cu 250.000 de lei. In luna septembrie a anului trecut, Nelu Cuconoiu a primit o permisie de la unitate, ocazie cu care a revenit in satul natal. Pentru a face rost de ceva bani, soldatul a luat caruta parintilor sai si, impreuna cu un amic, a plecat la taiat copaci dintr-o padure care apartinea satenilor.
Dupa ce a doborat sapte stejari, Nelu Cuconoiu si amicul sau au incarcat in caruta intreaga cantitate de material lemnos, in valoare de peste 1,5 milioane de lei, pe care a vandut-o apoi cu numai 250.000 de lei lui Dumitru Haliciu. Gheorghe Gavrila, proprietarul parcelei de padure care a fost defrisata partial, a facut reclamatie la politie, ca autor al faptei fiind identificat soldatul Cuconoiu. Trimis in judecata, el a recunoscut ca a taiat copacii, sustinand insa ca a confundat stejarii pagubasului cu cei ai tatalui sau, deoarece parcelele de padure erau invecinate si nu se mai cunosteau marcajele cioplite in scoarta. Dupa analizarea probelor din dosar, Tribunalul Militar Iasi l-a condamnat pe Nelu Cuconoiu la un an inchisoare, dispunand totodata suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
Nelu Cuconoiu, din Serbesti-Vrancea, a fost judecat in stare de libertate de Tribunalul Militar din Iasi, pentru comiterea infractiunilor de taiere ilegala si furt de arbori. El este soldat in termen la o unitate militara din Topraisar-Constanta si a fost trimis in judecata pentru ca a taiat sapte stejari din parcela de padure a unui consatean, pe care i-a vandut cu 250.000 de lei.