"E de bon ton, mai ales în mediile «culturale», să decretezi o incompatibilitate radicală şi definitivă între cultură şi televiziune. Cu alte cuvinte să arunci copilul o dată cu apa din albie, ca şi cum televiziunea n-ar fi înainte de toate un instrument de difuzare şi de circulaţie, un mijloc ca şi celelalte, ci o maşină sortită în mod necesar vulgarităţii şi prostirii generale. Privit de aproape, acest postulat seamănă mult cu acela al directorilor de canale comerciale, a căror pîine de toate zilele constă în a optimiza ecuaţia între Audimat şi reţetele publicitare. [...] Acelaşi dispreţ, aceeaşi suficienţă animă ambele discursuri". Aceste fraze au apărut într-un Dossier: idées reçues din suplimentul "Télévision" al ziarului Le Monde (7-13 februarie a.c.). Articolul e semnat de Valérie Cadet şi demonstrează că micul ecran are resurse (şi) pentru a-i face pe oameni să gîndească, nu doar pentru a-i distra. Punctul de vedere al editorialistei este susţinut cu o bogată selecţie din programele culturale ale canalelor TV franceze şi cu două intervenţii ale unor realizatori de asemenea emisiuni. Thierry Garrel, responsabilul documentarelor de pe canalul Arte, crede că "televiziunea industrială şi comercială se epuizează imediat, ca o piatră magică, pentru a reproduce mîine ceea ce a dat ieri. Ea nu face decît să repete modelele dobîndite, respinge complexitatea, îndoctrinează şi sărăceşte impunînd răspunsuri. Dimpotrivă, televiziunea este culturală atunci cînd provoacă frămîntări şi preferă să pună întrebări. La rîndul său, Frédéric Ferney, realizatorul emisiunii "Droits d'auteur", difuzată pe canalul La Cinquième, consideră că "cel mai adesea, televiziunea se mulţumeşte să afirme convingeri. Este însă mult mai interesant (dar şi mai periculos) să faci să existe un spaţiu, nu de polemici - discurs fără sfîrşit care permite descalificarea celuilalt - ci de paradoxur