Cînd pornim în căutarea unei fantome trebuie să ne înarmăm cu arsenalul de cunoştinţe şi relaţii cu privire la fenomenele paranormale. La fel, fantomatica prezenţă a cercetării medicale româneşti nu poate fi relevată decît după ce ne punem de acord să privim adevărul în faţă, să ne înarmăm cu curajul necesar exprimării unor evidenţe supărătoare. O călătorie în timp este binevenită într-o perioadă de uitare cronică, în conformitate cu banala cunoaştere comună care ne învaţă de atîta amar de vreme că nimic nu este nou sub soare. Înainte de '89, în lumina ideologiei de partid, se urmărea cu emfază cercetarea aplicativă, ignorîndu-se dreptul la existenţă a celei fundamentale, ca şi cînd nimic nou n-ar mai fi trebuit să se descopere în biologie moleculară sau genetică. Astfel, insitutele de cercetare hibernau într-o linişte deplină, întreruptă doar de congresele şi conferinţele naţionale, prilejuri de etalare a unor lucrări care aveau ca obiect redescoperirea sau reconfirmarea unor adevăruri de mult cunoscute în lumea occidentală. Desigur, lipsa de documentare datorată imposibilităţii accesului la informaţia ştiinţifică de valoare a fost devastatoare pentru spiritul cercetării ştiinţifice în general. În domeniul medical, supus unor prefaceri a căror rapiditate cu greu poate fi concepută în alte domenii, situaţia a fost şi mai dramatică. O zi obişnuită într-un institut de cercetare bucureştean era centrată pe semnarea condicii, întocmirea de situaţii, verificarea unor date, centralizarea şi îndosarierea altora, totul pe fondul disciplinei de partid, asupra căreia se obţineau mici victorii: cafeaua de la ora zece, o mică întîrziere, o ţigară pe terasă. Institutele care aveau o latură aplicativă, cum ar fi cele farmaceutice, se bucurau de o viaţă ceva mai dinamică, datorată activităţii de producţie şi control. Totuşi, în acea lume închisă şi plictisită de sine, au ex