Cele două obiective pentru 2000, creşterea economică şi înjumătăţirea inflaţiei, fac parte din programul menit să asigure macrostabilitatea economiei. Fapt întîmpinat de prea multe ori cu replica: "Ne-am săturat de macrostabilizare!". Deşi corect ar fi să se spună că ne-am săturat de nesfîrşitele discuţii despre macrostabilizare. Fiindcă, pe această temă, s-a vorbit mult, dar nu s-a făcut tot atît de mult. Înaintea intervenţiei în sitemele micro (întreprinderi, regii), cînd acestea sînt bolnave, (şi cele mai multe sînt bolnave!) este nevoie de ameliorarea întregului organism. Dacă economia are febră (o inflaţie mare, bunăoară) nu va putea fi scoasă din această stare fără un proces dur de macrostabilizare. Cum însă, la noi, ani de zile, s-au tot încercat metode călduţe, s-a tot lungit boala. Şi fiindcă ieşirea din criza generalizată a organismului (sistemul economic, în ansamblu) nu s-a produs, au tot fost amînate intervenţiile asupra organelor bolnave. Inflaţia a lovit economia şi societatea. Care sînt consecinţele? Cel mai dramatic efect a fost resimţit în activitatea de investiţii. Nevoia de capital nou (muncă economisită şi investită) n-a mai putut fi asigurată. De aici, în primul rînd, ni se trage şi scăderea produsului intern brut (PIB). Sigur, PIB-ul creşte nu numai dacă se fabrică strunguri de oţel, ci şi dacă se construiesc şcoli, cinematografe, se deschid restaurante ori dacă particularii plătesc biletele de călătorie cu trenul sau cu avionul. Dacă românii nu au bani pentru a călători, dacă magazinele, transporturile, restaurantele, alte servicii continuă să-şi piardă clientele, pentru că nu mai ajung banii, primul care pierde este bugetul, fiindcă se restrîng impozitele. De pierdut pierde şi producţia, care nu-şi poate dobîndi sensul real, acela de furnizor de bunuri şi servicii acceptate de piaţă. Din această cauză, bunăstarea pe care o dorim contin