Alcătuit din doar trei iniţiale, acest cifru are totuşi şi o versiune autohtonă: F.M.I. Traducerea în română se rezumă, simbolic, la inversarea ordinii date. Într-o ordine sau alta, combinaţia celor trei litere are în dialogul public din România o circulaţie cu care numai puţine concepte pot rivaliza. Relaţii cu F.M.I.-ul a avut şi România pretranziţională, ele au rămas însă circumscrise în zona de confluenţă dintre discreţie şi conspiraţie. Pătrunzînd pe acele vremuri în discursul public numai episodic, referirile la F.M.I. ating în prezent o abundenţă care frizează obsesia. Tradiţia discreţiei, şi chiar a conspiraţiei, este însă, cu toate acestea, departe de a fi fost abandonată. Despre relaţiile cu F.M.I. se vorbeşte enorm şi nu se spune mai nimic. Este una dintre temele care provoacă degenerarea comunicării în zgomot. Marea deosebire faţă de trecut există însă, şi este una de substanţă: pe cît de cooperant se arăta F.M.I.-ul cu România stalinistă a anilor '70, pe atît de reticent s-a dovedit el faţă de România tranziţiei spre post-stalinism a anilor '90. Deşi opuse, ambele poziţii au adus acestei ţări mai multe ponoase decît foloase. Însemnătatea relaţiei cu neînduplecata instituţie decurge din reverberaţiile ei în ansamblul arhitectural de neînţeles al pieţei financiare internaţionale. O bună relaţie cu această instituţie aduce în primul rînd fluxul de credite pe care le acordă ea însăşi, dar mai aduce,

nu se ştie de ce, şi o încălzire a raporturilor cu Banca Mondială şi o creştere generală a credibilităţii din partea suspicioasei lumi întinse între City şi Wall Street. Impactul acestor stări de lucruri este înzecit de prejudecata cu veleităţi de principiu strategic conform căreia ieşirea României din pătimirile tranziţiei depinde înainte de orice de asistenţa Occidentului. Care asistenţă din partea Occidentului depinde, la rîndul său, de bunăvoinţa