Capitalismul a rezistat multă vreme, pînă la revoluţia care l-a repus în drepturi, sub forma de nebăgat în seamă a meşteşugurilor ţigăneşti. Rromii potriveau la marginea trotuarelor din orăşelul copilăriei mele sticle colorate pe inele de tablă. Le răsuceau cu meşteşug şi noi stăteam şi ne holbam la cum anume le aducea meşterul din cleşte mărunţele, avea o forjă mititică, nişte foale de fierărie avea ţiganul cu care întreţinea focul, cărbunii stăteau şi ei foarte roşii şi foarte fierbinţi şi topeau metalul după vechi priceperi şi orînduieli. Degeaba se chinuia puterea politică să-i ordoneze, să-i asimileze, să-i facă să devină "locuitori responabili" ai patriei socialiste. Nu ţinea treaba. Era practic imposibil să-i educi după codul eticii şi echităţii, să-i dai jos din căruţele cu care tîndăleau pe Valea Mureşului şi de acolo spre pusta Aradului. Erau printre ei şi din aceia sedentari care trăiau în căsuţe mărunţele la marginea oraşului, cu geamuri sparte, acoperite cu foi de plastic de la sacii de îngrăşăminte chimice. Uneori vindeau în faţa stadionului seminţe de floarea-soarelui şi de dovleac în cornete răsucite din pagini de caiete dictando. Aveau ei ca dreaptă măsură un păhărel la preţul neindexat de un leu şi cincizeci de bani şi unul mai mare pentru o monedă de trei lei. Ne mai întîlneam şi la cinematograf; acolo, la balcon, sub ocrotirea întunericului, noi stăteam cu prietenele şi ne înghesuiam în scaunele reci din placaj maro ca să ajungem cu degetele pe la chiloţii lor tetra prin lupte mai ceva ca aceea de la Cotul Donului. Ţiganii nu păreau interesaţi de asemenea fapte, urmăreau ceea ce se întîmpla pe ecran, mai ales că rula filmul denumit Winnetou, cu pieile roşii pe care ei le socoteau un fel de neamuri; atunci careva citea cu voce tare replicile şi toţi urmăreau încordaţi acţiunea, aşa că în acele momente nu se auzea decît zgomotul înfundat pe c