Nehotaritii, tinta electorala a lui Iliescu Alegatorii "pasivi, nehotariti, ezitanti" vor fi arbitrii alegerilor si reprezinta "tinta" actiunii PDSR in acest an electoral, a declarat, ieri, Ion Iliescu, la sedinta Consiliului National al PDSR. Presedintele PDSR a subliniat, in raportul politic pe care l-a sustinut, ca importanta ramine si comunicarea cu alegatorii din "nucleul stabil al puterii", carora trebuie sa li se arate "efectele guvernarii haotice pe care au creditat-o". In ceea ce ii priveste pe nehotariti si indecisi, presedintele PDSR crede ca acestia sint "frustati, dezamagiti, dar si neinformati", pentru ca traiesc intr-un univers inchis. Pentru a reusi sa convinga si electoratul care nu este traditional al PDSR, printre care se numara si absenteistii "din principiu", Iliescu a recomandat militantilor partidului "un mijloc deosebit de simplu si eficient - munca de la om la om", argumentele in discutii urmind sa fie sintetizate intr-un ghid, "indreptar de probleme, cu specific local, zonal". In discursul sau, liderul PDSR a definit si obstacolele pe care va trebui sa le treaca partidul in campania electorala: absenteismul - ca rezultat al "lehamitei si dezamagirilor populatiei", actiunea concertata a cercurilor puterii de a ataca imaginea PDSR; ametirea electoratului cu "teorii fanteziste" despre calea de urmat; ascensiunea constanta a partidului in sondajele de opinie. "Spre o democratie participativa" Iliescu considera ca partidul sau, care are 300.000 de membri si care este "cea mai importanta forta politica a tarii", trebuie sa promoveze noul concept politic al "democratiei participative", prin care centrul de greutate al activitatii politice se deplaseaza spre cetatean, grupuri si comunitati locale, in scopul activizarii acestora. In acest scop, PDSR va trebui sa isi consolideze structurile, cu accent pe organizatiile locale, "grupele de partid" si ch