La ce bun o noua revista culturala intr-o perioada de austeritate precum cea pe care o traversam – neintrerupt – de ani buni? Sa fie cultura un lux pe care nu ni-l putem permite in conditiile unei economii precare? Raspunsurile la intrebarea pusa de redactia noastra reflecta in mod limpede o certitudine si, pentru cei mai multi dintre noi, un truism: cultura este o necesitate si ceea ce intr-adevar nu ne putem permite este luxul de a o desconsidera. Si asta cu atit mai mult cu cit exista o viata culturala intensa, nu doar in Bucuresti, ci in destule orase din tara, iar interesul fata de tot ceea ce inseamna informatie sau eveniment cultural nu este o iluzie, ci un fapt real. In pofida numarului relativ mare de publicatii literare existente pe piata la ora actuala si a calitatii intelectuale incontestabile a unora dintre ele, lipseste insa, cu desavirsire, o revista conectata la dinamismul fenomenului cultural de la noi si din lume, o revista care sa-si ofere, in mod programatic, paginile dezbaterilor de idei si dialogului interdisciplinar permanent.

Nu cred ca poate fi vorba, astazi, despre o criza a culturii, cit mai curind despre una a receptarii si a reflectarii prompte a evenimentelor editoriale, teatrale, muzicale sau din sfera artelor plastice, ca si despre o criza a discursului critic – impresionist, metaforizant si lipsit, de cele mai multe ori, de o perspectiva de ansamblu asupra peisajului cultural contemporan. Explicatia unei atari stari de fapt trebuie cautata in persistenta unor reflexe conditionate, generate de o mentalitate de tip conservator, incapabila sa se racordeze la actualitate.

Rezistenta fata de noutate, imobilismul, refuzul de a accepta schimbarea – tot mai evidenta – a paradigmei culturale, ca si iritarea cu care multi dintre comentatori reactioneaza ori de cite ori ierarhiile canonice de dinainte de 1990 sint puse in dis