In incercarea de a depãsi nostalgiile sfirsitului de mileniu, se pare ca energi ile incep sa se adune. Primul semn este editarea de publicatii culturale – cum este si cea de fata – menite sa puna in valoare o perspectiva diferita de abordare a realitatilor cotidiene. Ambitia de a puncta saptaminal realitatea culturala romaneasca va defini, sper, profilul aparte al Observatorului Cultural.
Desi intr-o eclipsa totala in ultimii ani, in Romania interesul pentru comentariul cultural a inceput sa iasa din conul de umbra. Criza de comunicare generala si-a pus puternic amprenta, facind din ce in ce mai adinca prapastia dintre public si creator. Dinamica mentalitatilor culturale, marcata de o puternica inertie, a fost parazitata de explozia mass-media, care, in loc sa promoveze fenomenul creatiei contemporane autentice, a oferit teren pentru afirmarea pseudoartei la rang inalt.
Cumulate, problemele de zi cu zi au deturnat interesul pentru informatia culturala, atit in ceea ce priveste contextul romanesc, cit si pe cel international.
Ruptura dintre generatii, mostenita, a fost in buna parte perpetuata, cu singura diferenta ca s-au adaugat generatii noi.
Ceea ce propune rubrica de fata este deblocarea acestei stari de fapt, crearea premiselor pentru o dezbatere culturala privind artele vizuale in Romania si felul in care acestea se raporteaza la contextul cultural larg. Problema racordarii culturale revine cu obstinatie, ca un leitmotiv, de cele mai multe ori pe fundalul unui vid de informatii. Poate nu ar fi lipsita de sens o privire retrospectiva asupra ultimului deceniu. Poate creionarea, sau mai degraba scanarea – ca sa ne adaptam termenii la realitatile mediatice – principalelor tendinte manifestate in artele vizuale ne-ar defini mai clar care este punctul de plecare. Nu trebuie prin aceasta sa cadem in pacatul segmentarilor temporale, cu a
