Fragmente dintr-un dialog real De curînd, l-am reîntîlnit pe un critic de film de la Bucureşti, pe care îl cunosc de vreo zece ani. Ne vedem în fiecare an la un festival internaţional şi stăm de vorbă. De obicei, ne întîlneam la o cafea şi discutam despre filmele vizionate. Din cînd în cînd îmi mai povestea cîte ceva despre actualitatea românească, aşa cum o percepea el. Avea o părere clară despre tot ce se întîmplă în ţară, aşa că putea să răspundă la orice întrebare. Nu prea îl interesa ce cred eu despre evoluţia situaţiei, fiindcă - mi-a spus-o cîndva - eu sînt plecat de prea multă vreme, trăiesc în străinătate şi, ca atare, nu mai pot aprecia lucrurile în adevărata lor dimensiune. Anul trecut am avut o primă controversă. Totul a pornit de la un film, în care se tematiza homosexualitatea şi în care regizorul pledase pentru tolerenţă şi înţelegere faţă de această minoritate sexuală. Mi-am exprimat admiraţia faţă de film şi mai ales faţă de felul îndrăzneţ în care a fost abordat subiectul. Criticul de la Bucureşti încerca să mă convingă de faptul că tema filmului este totuşi prea minoră faţă de problemele din ţările postcomuniste din răsărit. În plus, el încerca să-mi explice că abordarea acestui subiect şi finanţarea unei asemenea film din bugetul Uniunii Europene nu este altceva decît o sfidare a estului, care nu a reuşit să se elibereze de nomenclatura-securistă. Demnitarii din trecut sînt demnitarii de astăzi, ei dictează regulile economiei de piaţă, ei fac politica în România, iar occidentul mai bine ar finanţa filme care ar declanşa, în sfîrşit, "procesul comunismului" decît filme în care se face apologia dezmăţului homosexual, a pedofiliei şi a libertinajului. Am bîlbîit ceva despre toleranţă, despre dreptul la autodeterminare a individului, despre drepturile omului, necesitatea detabuizării unor subiecte şi mai ştiu eu ce, pentru a-mi ascunde supriza