Nu întotdeauna prestatorii de orice fel de servicii se păstrează în limitele "oficiale". Deseori se ţese o legătură dacă nu afectivă măcar familiară între cel ce oferă şi cel ce primeşte servicii. Mai ales la noi, în Balcani-ul fără fund, oamenii rămîn, mai întîi, oameni, şi, tîrziu, funcţionari. Funcţia se întrevede, secundară. De aceea, femeia care stă cu copilul, deşi pe bani destul de mulţi, nu poate să nu-ţi împărtăşească problemele ei conjugale ori speranţele de la Bingo. Şoferul de taxi, mai bărbat (pe post de vizitiul de altădată) te pune la curent cu politica; sigur pe el, îşi începe informaţiile cu "Nu ştiaţi că...?", precum opusul clasicei întrebări de popularizare. Informaţiile lui sînt, de cele mai multe ori, dacă nu tragice, critice. Şi serviciile ceva mai efemere perpetuează, adeseori, acelaşi tip de relaţii implicate. Într-un magazin, cînd vînzătoarea e politicoasă, trebuie să ai tactul de a schimba convenţia. Cea de client-prestator de servicii e prea umilitoare pentru cel din urmă. Atunci, automat, ca un bun balcanic, aplici convenţia "vizită", mutînd accentele în sfera privatului. Şi aşa se întîmplă nu doar cu vînzătorii, ci şi cu chelnerii, doctorii ori asistentele medicale. Implicarea afectivă are diverse trepte. Cea dintîi, cu precădere în restaurantele ori buticurile cam goale, se manifestă prin tratarea clientului ca pe "unul de-al nostru". Chelnerii ori vînzătorii îşi văd de-ale lor, schimbînd chiar replici cu glas tare, ignorînd că undeva, la o masă, mai adastă cineva. O a doua treaptă este dialogul, cu clientul, pe teme neutre spre personale. Într-un bistro nou, de pe strada Donici, o chelneriţă,

văzînd mobilul unei cliente, s-a dus şi a întrebat-o cît a costat; pur şi simplu dorea şi "colectivul" de acolo să-i dea cadou unei colege unul asemănător. Într-un restaurant chinezesc, de pe Calea Griviţei, intimitatea chelnerilor faţ