În sfîrşit, a apărut cea mai bună, mai temeinică lucrare despre mişcarea legionară. Ea are ca autor pe istoricul german Armin Heinen şi a apărut mai întîi, în 1986, la o editură müncheneză. L-am cunoscut pe autor la începutul anilor optzeci, cînd îşi definitiva documentarea pentru exegeza sa, avînd cu d-sa, la Institutul de Istorie "N. Iorga", o lungă şi fructuoasă convorbire. Regreta mult că arhivele româneşti nu sînt accesibile cercetătorilor, avînd nevoie pentru detalii semnificative şi stabilirea corectă a unei hărţi a evoluţiei numerice a mişcării legionare de la arhivele Siguranţei Generale a Statului, zăvorîtă şi pentru noi, exegeţii din România (S-or fi desferecat oare, astăzi?). Dar ceea ce n-a putut afla în arhivele româneşti a găsit în cele nemţeşti, în biblioteca de la Freiburg, administrată şi alimentată de legionari, în publicaţiile şi convorbirile cu legionarii în exil. Încît, pînă la urmă, a rezultat o carte bine documentată, pe care autorul a dorit-o şi este "o contribuţie la problema fascismului internaţional". După o introducere în tema pusă în dezbatere, dl Armin Heinen se reîntoarce în trecut, analizînd, în două capitole dense, situaţia României în interbelic şi chiar fizionomia Principatelor Române în secolul al XIX-lea, pentru că al IV-lea capitol despre primul război mondial şi consecinţele sale se integrează, de fapt, în substanţa temei sale anunţată în titlu. Aceste capitole au rostul de a familiariza cititorul din străinătate cu istoria fenomenului românesc, din nervurile căreia avea să se nască, mai tîrziu, în 1927, mişcarea legionară. Căutînd precursorii acestei funeste mişcări politice, autorul relevă că Legiunea se revendica de la ideologia naţionalistă a lui Eminescu, A.C. Cuza, A.C. Popovici, doctrina poporanistă a lui C. Stere neintrînd în constituentul acestui izvor primar. Dar, important de semnalat ca deosebire esenţială, ni