Cînd e vorba despre români, Kasim Gülden spune, la început orice, numai să fie de bine. "Place la România, place la români, place, place tot. Gata". Pare un fel de atitudine a unui om de afaceri care ştie că nu e indicat să te pui rău cu potenţialii clienţi. Cu o burtă şi un mers de adevărat paşă, cu mustaţa groasă şi veşnicii pantaloni negri de stofă şi haina de piele, Kasim respiră a turc. A venit în România acum 10 ani să facă afaceri şi conduce o firmă de turism în zona Gării de Nord: un chioşc cenuşiu, cu o secretară ascunsă în spatele unei tejghele. Lîngă chioşc, o altă coşmelie, un fel de bar al casei, unde patronul, alături de alţi indivizi cu haine de piele, fumează şi face jocuri de cărţi. "Muncesc, mă simt bine. Dacă eu nu mă simt bine la România, plec de la România". Îi place atât de mult, spune el, încît s-a căsătorit cu o româncă şi nu ar pleca nici după ce ar termina afacerile. Mulţi dintre străinii veniţi să facă afaceri aici, iranieni, arabi, turci, sirieni, vorbesc despre România ca despre un fel de drog. O dată ce l-ai gustat, parcă nu îţi mai vine să pleci. Unii, precum Kasim, spun că de vină sînt oamenii, "care îmi place", dar şi locurile. Alţii, precum Hadi, un iranian venit aici de şapte ani, spun că românii sînt calzi şi primitori şi îţi face plăcere să trăieşti printre ei. Dar parcă mai e ceva, ceva ce ei nu spun niciodată: nu le e chiar atît de rău. Hadi este şi el căsătorit cu o româncă. Ea a rămas creştină, iar el musulman, pentru că "nu contează religia, om să fie. Oamenii religioşi sînt mai răi. Se preface că e aproape de Dumnezeu, dar nu e. Cine e aproape, are inima aproape, nu gura". Are deja copii, cărora le dă două nume, unul iranian, unul românesc. Naşul copilului este român, "pentru că am încredere în români. Iranienii nu se ajută aici unul pe altul. Arabii, da, se înţeleg tare bine; la fel şi sirienii. Dar noi avem încreder