Jargonul tranziţiei se alimentează în principal din două surse: apariţia unor fenomene noi în viaţa socială şi transplantarea anumitor expresii care s-au învechit de mult pe alte meridiane. Sintagma "crimă organizată" pare să descindă din ambele surse - dar e numai o părere. Ce a adus nou tranziţia nu e fenomenul, ci împămîntenirea expresiei importate. Pînă una alta, expresia cu pricina se dovedeşte mai lesne de transferat decît de digerat. Ea ne obligă să admitem că deşi orice crimă prezintă un act de gravă dezorganizare a vieţii sociale, unele crime provoacă această dezorganizare în mod organizat. Potrivit aceleiaşi logici, sîntem nevoiţi să admitem şi că existenţa crimei organizate nu ar fi posibilă decît în coexistenţă cu o altă categorie, prolifică, dar neconceptualizată, cea a crimei neorganizate. Judecînd după atenţia care li se acordă, cele două categorii nu ar fi numai distincte, ci şi inegale, crimei organizate atribuindu-i-se un grad mult mai ridicat de nocivitate. Termenul "crimă" avea odinioară înţelesul de omucidere. Crima organizată nu se mărgineşte la omucidere, şi nici nu o include în mod necesar. Ea acoperă o arie infracţională atît de largă încît graniţa dintre crima organizată şi, de pildă, corupţie, devine tot mai anevoie vizibilă. Crima organizată nu este dirijată de impulsuri, ci de calcule; ea nu reprezintă un act individual, ci o operaţie de echipă; iar echipa comportă două grupe de roluri:

iniţiatorii şi executorii, marii beneficiari fiind cei dintîi. Dacă aşa stau lucrurile, rezultă însă că la noi fenomenul crimei organizate a precedat amplu introducerea sintagmei, şi deci începutul tranziţiei. Experţi în materie organizau pe atunci supra-producţia de nou-născuţi rahitici sau handicapaţi, la fel de sistematica demolare a vechilor cartiere urbane, a satelor şi a bisericilor, edificarea, pe ruinele acestora, a unor coloşi ai dizg