Parcurgerea textelor poetice care au stat la baza conceperii celor patru cicluri de lieduri, reunite pe primul CD realizat de Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, ne oferă posibilitatea de a defini personalitatea compozitorului Pascal Bentoiu în datele ei morale, umane, intelectuale, afective, creatoare. Conţinutul lor ideatic se menţine constant în sfera unei filosofii existenţiale, evoluând - în opinia mea - în trepte iniţiatice. În ce fel sunt ele parcurse?

Încercarea de auto-cunoaştere, din ciclul Flăcări negre de Alexandru Miran se înfăptuieşte prin oglindirea în eter şi în "odihna contrariilor" universale (Oglinda); prin contemplarea tăcută şi aşteptarea "dulce" a apariţiei primelor semne ale sufletului afectat de cunoaştere (în sensul acordat de Paul Ricoeur fiinţei-afectate-de-trecut, adică de modificare prin îmbogăţirea mental-emoţională), ca în Dulce aşteptare; prin contopirea cu Principiul (Monada); prin experienţa iubirii "sfielnice" (Doarme fecioara); prin absorbirea eului în eternitate (Lava de ghiaţă); apoi prin contestarea eternităţii şi Increatului, care ar fi decis armonizarea haosului, din Alegerea lemnului şi, în fine, prin acceptarea ideii că mai este o cale, "numită din greşeală cea din urmă,/ de fapt cea dintîi"...

Al doilea ciclu de lieduri - în ordinea stabilită de către autor - este inspirat de trei sonete de dragoste ale lui Eminescu. El face trecerea de la conştientizarea de sine, la trăirea "eternului feminin" - ca element decisiv în contopirea finitului cu infinitul ("Tu nici nu ştii a ta apropiere/ Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,/ Ca răsărirea stelei în tăcere").

Cel de-al treilea ciclu de lieduri, pe versuri de Nina Cassian, mi se pare a avea rolul unei modulaţii cromatice, menită să modifice - temporar - sensul şi semnificaţia dramaturgiei. Versurile poetei-muziciene tre