- povestiri de la 1848 - Î n anii de dinaintea revoluţiei totul se desfăşura după vechiul tipic, aşa cel puţin par să ne spună nostalgicii; viaţa era uşoară, boierii aveau ce le trebuie, nici ţăranii nu se plîngeau peste poate întrucît totul era ieftin. Mult seamănă aceste oftaturi cu cele ale semenilor noştri care, după "revoluţiunea" a doua a românilor, iarnă de iarnă, pe ploaie şi lapoviţă se duc la cimitir, la mormîntul conducătorului nostru, cu o floare şi o lacrimă în colţul ochiului. Aşa şi boierii din vremuri postregulamentare, şi ei mai purtau cu duioşie în suflet amintirile unor vremi apuse. Să-i credem. Să le fim alături. La vremea de după somnul amiezii, să încercăm să pricepem buimăceala plăcută care îi cutreiera. Iată, îmi aduc aminte de o gravură din manualul de istorie în care cutare ispravnic de ţinut este nemurit pe o sofa, sub doi pilaştri, într-un soi de pridvor. Are o barbă mare şi haine largi, şi eu cu multă simpatie îl privesc, în suflet mi se strecoară un ceva ca un kief, o toropeală, un abandon plăcut. Mult mi-ar fi pe plac să renunţ la costum, la cravată, la blugi şi să apuc un anteriu, să-mi petrec peste mijloc un brîu de şal, să îmbrac şalvarii, contăşul şi giubeaua, să-mi strecor picioarele în moliciunea papucilor cu vîrful răsucit în sus, să simt ocrotitor işlicul pe creştetul capului. Putem auzi cum bate din palme stăpîna casei pentru ca sofragiul să aducă dulceţi şi apă sau cafele turceşti.

Bine ne putem aşeza pe sofa turceşte, să discutăm intrigi galante, să jucăm vist şi preferans cu polcovnicii ruşi, să apucăm cu meşteşug narghileaua cu "tumbekiul aromatic", cămărăşiţa are de grijă să avem alături şerbeturile şi apa de trandafiri. În vremurile vechiului regim şi ţiganii îşi vedeau de ale lor în robie, fiecare era menit unui rost. Din rîndurile lor se recrutau "argaţi, văcari, herghelegii, bivolari, porcari, salahori, pră