Spielberg a citit scenariul într-o sîmbătă şi i-a dat drumul fără să schimbe un cuvînt. Cu toate că scenaristul era un debutant! Debutant în cinema era şi regizorul, ba mai mult, el nici măcar nu era american! Din această situaţie cu "factori de risc" s-a născut un film excepţional ca American Beauty, dăruit de presa străină din Los Angeles cu cele mai importante (trei) Globuri de aur şi primit cu oarecare surprindere în Europa: cu toate că e produs de marile studiouri, el nu are nimic de made in Hollywood; cu toate că e marele favorit al viitoarelor Oscaruri, el nu prezintă acel grad de "comestibilitate" legat, îndeobşte, de oscarizare; cu toate că e un film al Americii, el exersează o fineţe analitică de tradiţie europeană. (În paranteză fie spus, ferească Dumnezeu să le vină americanilor ideea să facă ei "filme europene"; dacă europenii, atunci cînd au pastişat filmul american, au făcut-o fără prea mare succes, putem fi siguri că americanii, dacă şi-ar propune să arate ei lumii ce e acela un film european bun - ar reuşi!)

E bine cunoscut interesul americanilor faţă de tot ce înseamnă valoare; de astădată, comoara s-a numit Sam Mendes. Un tînăr britanic de 34 de ani, prestigios regizor de teatru, la Londra, unde a făcut o mulţime de spectacole de mare diversitate şi, mereu, de succes (de la music-hall-uri, pînă la scena lui Royal Shakespeare Company); Sam Mendes e şi regizorul spectacolului londonez Camera albastră, în care soţia (atît de) personală a lui Tom Cruise, starul american Nicole Kidman, apărea goală - ştire care a făcut, cu stăruinţă, ocolul globului. Or, se ştie cît de sensibili sînt americanii la asemenea mediatizări şi performanţe; drept care, cu inteligenţa lor omologată de a cumpăra inteligenţă, americanii l-au importat (sau închiriat), pentru o vreme, pe Sam Mendes.

Dacă în American Beauty descoperi motive deja exploatate în cin